X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4021

Piața farmaceutică veterinară, reglementată de o lege nouă

6 iul. 2018,, 15:00   Societate
2747 0

Normele privind medicamentele de uz veterinar au fost votate, ieri, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Normele stabilesc condiţiile şi procedura de înregistrare, fabricare, import, depozitare, distribuire şi eliberare a medicamentelor de uz veterinar reprezentînd, astfel, un act de reglementare complex şi integrat.

Totodată, sînt precizate îndatoririle care le revin autorităţilor competente în vederea asigurării respectării dispoziţiilor legale. La fel, sînt reglementate cerinţele sanitar-veterinare privind circulaţia produselor medicinale veterinare, cerinţele privind fabricarea şi importul acestora, cerinţele faţă de etichetare şi prospect, programul de farmacovigilenţă etc.

Noile norme vor aduce legislația națională în concordanță cu legislația europeană în domeniul respectiv și, astfel, vor fi lichidate barierele tehnice în comerțul liber dintre state. Totodată, va fi asigurată protecția sănătății animalelor și sănătății publice.

Legea, care își propune să asigure piața farmaceutică veterinară cu medicamente eficiente, inofensive și de bună calitate, va intra în vigoare la șase luni din data publicării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?