Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ministra Justiției, despre modificarea Legii Procuraturii: "Are ca scop clarificarea unor prevederi privind concursul de procuror general"

17 ian. 13:56   Societate
2978 0

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri. Potrivit ministrei Justiției, proiectul are ca scop clarificarea unor prevederi aferente concursului pentru funcția de procuror general, notează Noi.md.

"Proiectul dat vizează modificări la modul de evaluare a candidaților la funcția de procuror general și de selecție a învingătorului concursului și are ca scop clarificarea unor prevederi aferente concursului pentru funcția de procuror general, în special, stabilindu-se ca învingătorul concursului să se determine în baza votului majorității membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Creșterea eficienței activității Procuraturii constituie un obiectiv imediat, pe care societatea îl așteaptă și anume prin numirea unui procuror general cu mandat asumat", a menționat Ministra Justiției, Viorica Mihailov-Moraru, la prezentarea proiectului.

Totodată, ministra a precizat că din partea Guvernului au venit propuneri de ajustare a documentului încît să corespundă tuturor cerințelor și standardelor în domeniu.

"Mai exact, propunerile de ajustare din partea Guvernului vizează, în special, necesitatea de concretizare a criteriilor de evaluare și a procedurii de vot. Aceste aspecte sînt necesare, inclusiv în contextul raportului Comisiei de la Veneția privind standardele europene de independență a sistemului judiciar, prin care a statuat că este important ca metoda de selecție a procurorului general să fie de așa natură încît să cîștige încrederea publicului și respectul puterii judecătorești și al celorlalte profesii juridice", a specificat Veronica Mihailov-Moraru.


Amintim că pe 26 septembrie, președinta Maia Sandu a semnat un decret cu privire la eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general.

Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general, fiind acuzat de îmbogățire ilicită. În data de 5 octombrie 2021, el a fost reținut chiar la sediul Procuraturii Generale. Stoianoglo pledează nevinovat.

Pe 24 octombrie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că autoritățile din Moldova i-au încălcat drepturile lui Alexandr Stoianoglo atunci cînd l-au suspendat din funcția de procuror general, în 2021.

CEDO a constatat că reclamantului nu i-a fost acordată nicio formă de protecție judiciară în legătură cu suspendarea acestuia, ceea ce l-a privat de posibilitatea de a realiza obligațiile și l-a privat de salariu pentru mai mult de 2 ani.

2
0
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?