X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Maimuțe din Kiev, transportate cu ajutorul Chișinăului în străinătate

24 mar. 2023,, 18:45   Societate
2805 0

Maimuţele de la Centrul de reproducere a animalelor din Kiev au fost duse joi în străinătate cu asistenţa administraţiei Grădinii Zoologice din Chişinău.

După cum a declarat pentru "INFOTAG" reprezentanta ONG-ului ucrainean "Otvetstvennaia zookultura" ("Ответственная зоокультура"), Elmira Tkaciova, "de la începutul războiului din Ucraina, la Centru au început să ajungă diverse animale (adesea exotice) pe care proprietarii au dorit să le plaseze temporar sau să renunţe definitiv la ele", transmite Noi.md.

Potrivit ei, Centrul există din 2012, fiind specializat în reabilitarea şi refacerea unei largi diversităţi de animale - de la lemuri şi vulpi pînă la manguste. În condiţii de război, posibilităţile Centrului de primire a animalelor s-au epuizat rapid.

"Am consacrat aproape tot anul trecut găsirii de modalităţi pentru transferarea oficială a animalelor noastre din Ucraina în grădini zoologice. Imediat am început să ne gîndim la organizarea unui zbor din Chişinău, ca fiind cel mai apropiat aeroport al unei ţări vecine şi prietenoase. Astăzi am exportat primul lot de 12 primate în Indonezia şi Arabia Saudită (în principal, lemuri şi mandrile). Sperăm foarte mult ca primul transfer în siguranţă al animalelor să fie urmat de al doilea şi de altele. Le sîntem foarte recunoscători colegilor noştri din Republica Moldova", a spus specialistul.

4
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?