În această săptămînă, la Spitalul "Valentin Igantenco" din Chişinău au fost internaţi patru copii care s-au ales cu traumatisme după ce au căzut de pe trotinetele electrice.
Grigore Rusanovschii, medic-neurochirurg, Spitalul Pentru Copii: „Se aleg cu traume craniocerebrale, cu multiple excoriaţii, se tăvălesc pe asfalt, plus la asta fracturi de clavicolă, membrele superioare şi inferioare. Săptămîna aceasta sînt internaţi 4 copii, 2 cu traume cranio cerebrale, 1 cu fractura mandibulei, care s-a acordat ajutorul la chirurgul oro-maxio-facial, băiat de vreo 12-14 ani care a căzut de pe trotinetă.”
Iar de la începutul anului, au fost înregistrate 27 de accidente cu implicarea trotinetelor electrice. Tot atîtea persoane au avut de suferit. sînt cîteva dintre motivele care au determinat Ministerul de Interne să vină cu un proiect de lege care stabileste regulile de circulaţie pentru acest mijloc de transport.
Pavel Apostol, specialist principal INSP: „Ca să se deplaseze pe pistele special amenajate, respectiv doar pe drumuri cu viteza de deplasare căroră nu depăşeşte 50 km la oră, obligatoriu cu elemente de protecţie, vorbim despre casca de protecţie şi alte elemente reflectorizante.”
În document se mai stipulează care sînt gabaritele maxime ale trotinetelor, pentru a asigura securitatea tuturor participanţilor în trafic.
Apostol: „Ține de vîrstă, permiterea circulaţiei cu trotinetă de la 16 ani, respectiv puterea motorului să nu depăşească 500 de wats. Respectiv ceea ce va fi mai mare de capacitatea motorului de 500 de wats deja este necesară permisul de categoria AM”.
Amenzile pentru persoanele care circulă cu trotineta vor fi stabilite în funcţie de încălcări. Proiectul se află într-o etapă de definitivare şi urmează să fie propus, spre aprobare, Guvernului.
Adăuga comentariu