X 
Eurovision stiri: 523
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4012

La hotarul moldo-ucrainean a fost deschis foc asupra contrabandiștilor

22 noi. 2019,, 13:44   Societate
3967 1

Un grup de persoane, aflați la graniță la miezul nopții, au încercat să scape de polițiștii de frontieră, îndreptîndu-se spre o direcție necunoscută.

După ce a fost avertizați să se oprească de mai multe ori însă fără succes, oamenii legii au aplicat arma de foc pentru reținerea acestora, transmite NOI.md cu referire la tv8.md.

Totul s-a întîmplat în această noapte în regiunea Cernăuți, la granița cu Ucraina. Astfel, trei persoane au ajuns la spital. Unii dintre ei, însă au reușit să scape de polițiști. Aceștia au încercat să treacă frontiera cu țigări de contrabandă.

„Acum, în cooperare cu alte agenții de aplicare a legii, identitățile tuturor infractorilor sînt stabilite și se efectuează verificări suplimentare„, au precizat SPSU.

Amintim că, în luna august, la Cernăuți, polițiștii de frontieră care foloseau arme de foc au oprit o mașină care încerca să treacă ilegal frontiera Ucraineană. În urma incidentului, o persoană a fost rănită. Persoana care a fost rănită a fost imediat spitalizată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?