Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Jizdan: Forțarea unui cordon polițienesc este considerată dezordine în masă și infracțiune

18 dec. 2020,, 08:18   Societate
9680 4

Fostul ministrul de interne Alexandru Jizdan, deputat PDM, susține că Republica Moldova trebuie să renunțe la tradiția de a aduce la proteste un număr mare de polițiști. Acest fapt poate duce la violențe în masă.

Mai mult decît atît, ex-ministrul susține că odată ce protestatarii au atins cordonul, forțele de ordine au dreptul să aplice măsuri speciale. Iar pentru faptul că agricultorii au înaintat cu tractatele în polițiști, în alte state s-ar fi aplicat arma de foc, notează IPN.

Potrivit lui Alexandru Jizdan, numărul mare de polițiști aduși la proteste este specific țărilor ex-sovietice, însă acest lucru trebuie explicat cetățenilor. Totodată, oficialul face trimitere la protocoalele europene, care prevăd că în cadrul unor manifestații pașnice, la fața locului nu sînt dislocate forțe de ordine excesive.

„Dintotdeauna, Ministerul de Interne avut probleme de a comunica și de a fi sincer cu cetățenii în țara noastră. Atunci cînd tu ai adus forța și lumea consideră că ele sînt excesive, ar trebui de venit în fața oamenilor și de explicat de ce ai adus atîția oameni”, a declarat Alexandru Jizdan în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

În contextul protestelor pe care consideră violente ale agricultorilor, funcționarul susține că polițiștii în număr excesiv a fost adus pentru a nu aplica alte măsuri.


„Ei pur și simplu se țin unul de altul ca să nu dea voie să treacă cineva prin cordonul polițienesc. Atunci cînd tu forțezi un cordon polițienesc, acest lucru este considerat prin prisma Codului Penal dezordine în masă. Este deja catalogat ca infracțiune și atunci poliția are dreptul să aplice imediat mijloace speciale. Pentru a nu aplica mijloace speciale, se aduc atîtea forțe, pur și simplu, pentru a face un perete din polițiști. Dar dacă vreți să fie așa cum este în Franța, sau cum este în alte state, trebuie de adus 100 de polițiști bine pregătiți care știu ce au de făcut și care stau bine cu psihologia”, a adăugat fostul ministru de interne.

Alexandru Jizdan mai declară că în satele europene nu ai voie să te atingi de polițist, iar cei care sînt aduși la manifestații au altă pregătire.

„Pentru acest lucru noi trebuie să avem cîteva sute de polițiști care sînt bine instruiți, bine dotați, care știu buchea legii și atunci cînd acționează, ei înțeleg ce se aplică, ce act normativ, cunoaște că procedează în conformitate cu legea. În UE nu ai voie să te atingi de polițist. Uitați-vă ce tradiție este la noi, de a-i scoate cască, de a-l lovi, de a face ce vreai, de a-i rupe epoleții, de a-i lovit pe polițiști. Este inacceptabil acest lucru”, a spus el.

Alexandru Jizdan menționează că polițiștii sînt și ei oameni, iar liniile roșii nu trebuie depășite. „Nu se poate să mergi peste polițiști. Slavă Domnului, nu s-a întîmplat nimic grav, nu au fost răniți. Trebuie să se înțeleagă că aceste linii roșii nu pot fi trecute. În alte state puteau fi aplicate alte proceduri, chiar și arma de foc”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?