Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Inspectorii de securitate alimentară, întruniți la un atelier de instruire

9 sep. 2023,, 18:30   Societate
2558 0

Directorul general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Mihail Jereghi, și șeful Direcției generale juridice ANSA, Dumitru Cebotari, au organizat un atelier de instruire cu genericul: ” Considerații generale privind Codul contravențional” și ” Considerații generale privind Codul administrativ”.

Instruirea a fost destinată șefilor de secții, specialiștilor principali/superiori, din cadrul mai multor subdiviziuni teritoriale pentru siguranța alimentelor, care s-au întrunit în subdiviziunea teritorială din orașul Orhei, notează Noi.md.

Scopul atelierului de instruire a fost implementarea Codului administrativ, dar și a Codului contravențional în practica funcționarilor publici din cadrul ANSA, reieșind din atribuțiile care le revin.

Astfel, s-a accentuat importanța respectării instituțiilor juridice, reflectate în Codul administrativ, explicîndu-se necesitatea aplicării, prin colaborare, a prevederilor legislației de profil, reieșind din funcțiile și competențele Agenției.

În cadrul atelierului, au fost prezentate exemple concrete din practica inspectorilor ANSA, iar ulterior au fost organizate discuții interactive pe marginea cazurilor, pentru a oferi soluții, în conformitate cu legislația în vigoare.

2
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?