X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Încă trei acorduri încheiate pe platforma CSI au fost denunțate de Guvern

12 iul. 2023,, 13:16   Societate
2520 0

Guvernul Republicii Moldova a denunțat alte trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Deciziile au fost aprobat miercuri, 12 iulie, la ședința Executivului.

Astfel, Executivul a denunțat acordul internațional cu privire la furnizarea privilegiată de către Republica Moldova a tehnicii speciale şi altor mijloace materiale necesare trupelor de grăniceri ale țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

Ministra de Interne, Ana Revenco, a menționat că Republica Moldova nu mai are frontiere comune cu statele membre ale CSI, înțelegerea fiind irelevantă în prezent.

„Din septembrie 1994, cînd a fost semnat documentul, autoritățile competente din țara noastră au fost implicate în măsuri culturale, sportive, fie în evenimente dedicate veteranilor din comunitatea CSI. Au existat cooperări periodice în domeniul umanitar, dar niciodată în proiecte menite să consolideze securitatea frontierelor de stat”, se arată în proiect.

Totodată, a fost denunțat acordul de colaborare pentru formarea spațiului unic (comun) educațional în cadrul Comunității Statelor Independente, semnat la Moscova la 17 ianuarie 1997.


„Urmare definirii integrării europene drept prioritate în politica externă a Republicii Moldova și concentrării eforturilor și resurselor pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană, in special după obținerea de către R. Moldova a statutului de candidat la UE, participarea în aranjamentele/proiectele CSI devine irelevant, neaducînd plus valoare politicilor naționale in domeniul educației”, este menționat în proiect.

Al treilea acord denunțat se referă la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat în statele membre ale CSI, semnat la Moscova la 17 ianuarie 1997.

„În contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană și Programului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova 2021-2027, în vederea realizării angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova, și anume, de a menține și armoniza cadrul normativ național cu legislația UE, menționăm că Acordul conține prevederi care ar putea fi considerate impedimente în procesul sus - indicat”, potrivit proiectului.

Menționăm că fostul ministrul al Educației, Corneliu Popovici, consideră că denunțarea acordului de cooperarea cu CSI în domeniul educației este "o fumigenă" menită să sustragă atenția de la problemele reale din domeniul educației și să demonstreze atașamentul autorilor inițiativei față de vectorul anti-CSI.

3
0
0
0
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?