Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

În pofida pericolului, amatorii de pescuit au invadat iazurile

22 ian. 07:15   Societate
2427 0

Temperaturile pozitive din timpul zilei și gheața fragilă nu i-a speriat pe amatorii de pescuit la copcă. Lacul de la Ghidighici a arătat astăzi ca un adevărat furnicar.

Zeci de pescari, înarmați cu undițe și momeală, și-au făcut găuri chiar în mijlocul lacului. Aceștia ne-au spus că nu le-a fost frică deoarece au propriile metode de a măsura stratul de gheață, notează Noi.md cu referire la moldova1.

Pensionarul Alexandru Rîșcov spune că pentru el pescuitul este un adevărat hobby care îi aduce plăcere. În fiecare iarnă, de îndată ce pe lacuri apare gheața de grosime potrivită, bărbatul își petrece multe din zile pescuind la copcă.

„Nu poți să cazi, ne punem pe picioare tălpi antilunecare și nu ai cum să cazi. Gheața e bună, e groasă. Eu o măsor cu cîrligul, îi dau drumul și înapoi cînd îl scot văd ce grosime are gheața. Azi avea undeva 15-20 de centimetri. Pentru mine acest proces este o plăcere reală, doar că soția mă va certa pentru că nu-i place să curățe peștele”, spune zîmbind Alexandru Rîșcov.

Și alți zeci de pescari pe care i-am surprins pe lacul Ghidighici ne-au spus că pasiunea este mai mare decît frica, așa că s-au aventurat să-și petreacă toată ziua pe gheață.


„Iată am prins cîteva specii de pește. Stau de la ora opt dimineața. Gheața are undeva vreo 15 centimetri. Anul ăsta vin a doua oară, dar pescuiesc de vreo 55 de ani.”;

„De dimineață stau, cam slăbuț azi. Undeva un kilogram jumate am prins. - De mult timp practicați pescuitul la copcă? - De mic copil, și vară, și iarnă. Peștele o să-l prăjim să-l mîncăm.”;

„Tare bine, nu, nu-i periculos, are peste 10 centimetri gheața. Am vreo trei zile de cînd vin aici pe lac și sînt tare mulți pescari.”

Pe lîngă pescari, pe lac s-au aventurat și persoane care au patinat pe gheață. Potrivit specialiștilor, pentru ca aflarea pe gheață să nu prezinte un pericol, stratul de gheață trebuie să fie de cel puțin 10 -12 centimetri. În condițiile în care temperaturile sînt oscilante și pozitive în timpul zilei, responsabilii recomandă oamenilor să nu se aventureze pe gheață, deoarece se expun pericolului.

3
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?