X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

În plin sezon de grădinărit, ANSA vine cu o avertizare

8 apr. 17:22   Societate
1734 0

Sezonul grădinăritului este în toi, iar în acest context Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu o serie de recomandări.

Potrivit agenției, anume în această perioadă, operatorii agricoli și producătorii casnici au grijă să-și planteze loturile de pămînt cu semințe, răsad sau material săditor, care să le asigure produse din plin, calitative și inofensive.

Totuși, deseori, în lipsa informațiilor corecte, oamenii cad pradă comercianților care urmăresc propriile interese, fără a ține cont de normele legislative și siguranța consumatorilor.

În scopul prevenirii comercializării ilicite a materialului săditor, a evitării situațiilor înșelătoare față de consumatori și a asigurării acestora cu produse calitative și inofensive, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu un șir de recomandări:

  1. Materialul semincer și cel săditor trebuie procurat de la agenții economici înregistrați de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor sau de la distribuitorii acestora;
  2. Semințele se procură numai din magazinele agricole specializate, autorizate spre comercializare pentru populație;
  3. Comercializarea semințelor pe piața internă se efectuează în baza Certificatului de calitate a semințelor;
  4. Semințele plasate pe piață trebuie să fie în ambalaje închise (sigilate) şi etichetate (plicuri, pachete mici, pachete mari, saci, containere metalice), iar mențiunile înscrise pe etichetă trebuie să reflecte șș să ateste identitatea și calitatea acestora, inclusiv starea fitosanitară;
  5. Materialul săditor (copaci, răsad de legume/fructe) se comercializează etichetat unitar sau în snopi, în baza certificatului de valoare biologică;
  6. Verificați informația de pe eticheta /certificatul fitosanitar al puietului! Acesta nu trebuie să lipsească și trebuie obligatoriu să conțină informații despre specie și soi, de unde provine materialul săditor;
  7. Pentru a vă asigura că răsadurile au fost obținute din semințe certificate ar trebui sa le procurați de la vînzători autorizați, dar nu de pe marginea drumului;
  8. Aspecte importante la cumpărarea răsadului: rădăcini dezvoltate, care sa ocupe aproximativ 80-90% din substratul de cultură, înălțimea de aproximativ 15-25 cm, 6-8 frunze, neafectate de boli sau dăunători, o culoare verde închis;
  9. Materialul săditor, provenit din import, se comercializează în baza Certificatului pentru materialul de înmulțire și cel săditor importat.

IMPORTANT! Evitați procurarea semințelor fără acte de proveniență și certificate de calitate valabile, precum și de la comercianți neînregistrați, din locuri neautorizate!

0
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?