Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4045

Gripa a mai făcut o victimă

5 feb. 2019,, 17:10   Societate
2419 0

Un bărbat de 68 de ani din capitală a murit în urma complicațiilor date de gripă. Este al 13-lea caz înregistrat de către autorități în perioada 1 octombrie – 31 ianuarie.

Solicitat de IPN, Ștefan Gheorghiță, șef de secție în cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică, a declarat că bărbatul s-a îmbolnăvit în data de 20 ianuarie, dar s-a adresat tardiv la medic. Acesta a fost spitalizat pe 29 ianuarie, cu maladii concomitente: pancreatită și hepatită cronică. Pe 31 ianuarie pacientul a decedat.

Specialiștii atenționează populația să se adreseze imediat la medic în cazul apariției simptomelor de boală. Este necesară izolarea bolnavilor la domiciliu și, în caz de necesitate, spitalizarea acestora. Persoanele cu risc înalt de îmbolnăvire, femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate trebuie să evite contactul cu persoanele bolnave.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?