În perioada prestatală strămoşii moldovenilor îşi organizau viaţa socială în obşti săteşti. Locurile de convieţuire ale acestora se numeau sat, cătun (cut), vatră.
Obştea sătească supraveghea respectarea regulilor de convieţuire, avea judecata sa, pe care o săvîrşea sfatul oamenilor bătrîni şi buni. Obştea îşi alegea căpetenia: cnez, jude.
În planul structurii administrative, teritoriul stăpînit de obştea sătească în perioada prestatală se numea ţară. Diferenţierea patrimonială, deci şi socială, a volohilor a destrămat obştile săteşti, prefigurînd apariţia unor colectivităţi de tip feudal. Procesele de diferenţiere socială se adînceau. Cnezii, juzii, căpeteniile obştilor săteşti treptat formau clasa feudalilor. Apar voievodatele – uniuni de obşti săteşti.
Nivelul de dezvoltare al obştii săteşti moldoveneşti din ajunul întemeierii statului, în general, viaţa socială este oglindită pe larg în creaţia populară. Cîntecele istorice, legendele moldovenilor conţin ecouri ale unor evenimente istorice, întîmplări din viaţa ţăranilor, ciobanilor din perioada prefeudală, despre apariţia primilor „domni". Într-o legendă moldovenească se povesteşte despre trei ciobani, care erau stăpîni, aveau în subordine baci, ciobani de rînd, strungari. Aceşti trei ciobani au fost primii care au întemeiat satul Fundul Moldovei. Există o legendă despre căpitanul Negrea, care „stăpînea partea Moldovei dintre Maramureş şi Ardeal". De aici aflăm că nu mult după ce Negrea cu ai săi a respins o năvălire a tătarilor, „din Maramureş a trecut spre Moldova Dragoş cu drujina sa".
Adăuga comentariu