X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4038

Fermierii vin cu precizări după ce au anunțat că amînă protestele pînă în august

28 iun. 2023,, 09:00   Societate
3191 0

Asociația Forța Fermierilor vine cu anumite precizări și concluzii în privința protestului agricultorilor în perioada 7-8 și 19-27 iunie 2023, care a fost suspendat ieri, notează Noi.md.

”Facem acest lucru în contextul unor speculații și acuzații nefondate din partea unor politicieni și activiști civici.

Organizația noastră a anticipat catastrofă financiară pentru producătorii agricoli micro, mici și mijlocii încă din august 2022 și de nenumărate ori s-a adresat la toate autoritățile abilitate. Era evident că seceta, războiul în Ucraina, scumpiri exorbitante ale resurselor necesare producerii agricole și prăbușirea vertiginoasă a prețurilor la cereale și oleaginoase vor avea un impact negativ enorm asupra sectorului agrar și vor decapitaliza ramura la un nivel critic.

Din toamna 2022 Forța Fermierilor a solicitat ca Guvernul să se adreseze către Uniunea Europeană pentru sprijinul financiar , așa cum au procedat alte țări din Bazinul Mării Negre, aflate pe prima linia lăngă zona de război. Care este vina fermierilor că autoritățile au sesizat UE tocmai în iunie 2023 ? Care este vina agricultorilor că Guvernul s-a adresat către România privind acordarea unui ajutor în forma de motorină peste 3 luni după ce doamna președintă a solicitat acest suport după discuția cu Consiliul organizației noastre ?

Probabil că toată societate s-a convins că protestul fermierilor a fost strict economic și nu a avut nici un gram de conotație politică. În PMAN au ieșit în mare parte aceiași agricultori, care au protestat și în 2020. Declarațiile unor deputați și activiști civici în adresa lor au fost aberante și jignitoare. Acest lucru este cu atăt mai mult regretabil, întrucît trei ani în urmă, în altă conjunctură politică, aceiași oameni strigau bravo fermierilor protestatari și erau de acord că cuțitul le-a ajuns la os. Păcat că o parte din societate așa și nu a înțeles sau se preface că nu înțelege că agricultorii micro, mici și mijlocii se luptă acum pentru supraviețuire și pentru salvarea satelor, iar dispariția acestei categorii de producători agricoli ar însemna transformarea țării în moșia a 3-4 holdinguri transnaționali, care nu au interes în dezvoltarea zonelor rurale ale Republicii Moldova.


Menționăm că din 1,2 mlrd lei, solicitate de la UE, Guvernul deocamdată a identificat doar 200 mln lei pentru compensații, ceea ce este o sumă infimă și nu poate ameliora situația financiară agricultorilor mici și mijlocii. În aceste condiții asociația Forța Fermierilor nu poate sista protest. Manifestațiile agricultorilor sînt doar suspendate, întrucît deja s-au început lucrările de recoltare a culturilor de primă grupă.

În cadrul discuțiilor de ieri organizația noastră a înaintat Guvernului 3 revendicări, care urmează să fie îndeplinite pănă pe 1 august și anume:

1. Identificare resurselor financiare pentru alocarea compensațiilor fermierilor micro, mici și mijlocii în valoarea de 3000 lei per hectar de culturile de primă grupă. Calcule noastre arată că alocarea suplimentară a 400 mln lei ar fi suficientă, iar din discuția de ieri noi am realizat că UE ulterior totuși va aloca resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor Guvernului.

2. Aducerea motorinei din România și distribuirea acestei agricultorilor micro, mici și mijlocii, care au suferit în urma secetei 2022;

3. Introducerea, prin decizia CSE, a unui moratoriu pănă la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților și comisioanelor pentru restructurarea creditelor și împrumuturilor, precum și la executarea silită a obligațiunilor și pornirea proceselor de insolvență față de agricultori micro, mici și mijlocii, la care ponderea cerealelor și oleaginoaselor în structura producerii este cel puțin 90 procente. Moratoriu ar trebui să fie aplicat pentru toți creditorii ale fermierilor.

Totodată, asociația va monitoriza minuțios fluxul de importuri ale cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina și în cazul în care vom observa sporirea semnificativă a acestora timp de căteva zile, vom insista ferm asupra restricționării imediate a importului. În același timp, săptămîna curentă urmează să fie organizată o întîlnire cu autoritățile și exportatorii de cereale, la care vom încerca să identificăm soluția ca Portul Giurgiulești să lucreze prioritar în interesul producătorilor agricoli din Moldova”, se arată într-o notă de presă.

Forța Fermierilor accentuează că dacă revendicările lor nu vor fi realizate în termenul stabilit, imediat după finalizarea secerișului la primă grupă, agricultorii vor relua proteste, care cu siguranța vor fi de amploare mai mare.

10
0
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?