Potrivit Alionei Baroncea-Strîmbeanu, Ansamblul Joc nu e proprietatea familiei Curbet, ci este a statului.
”JOC-ul e opera a mai multor coregrafi din Moldova, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Ungaria, Ucraina, Rusia, Azerbaidjan (Iacobson, Varcavițschi, Moiseev, Harlampiev, Dimitrov, Cutev, Baciu, Buciu, Vatamaniuc, Dragomir, Leonti, Putnic, Dejo Letai, Nosali, Hanamirean, Șostak, Bolotov) și a mai multor maeștri de balet, printre ei și maestrul Evgheni Sandul, care activează aici de 47 de ani. A mai multor șefi de orchestră și compozitori (Duda, Aranov, Burdin, Rotaru, Mustea, Șevcișin, Chiriac, Negruți, Arvinte, Patriche, Goia). Să nu-l uităm și pe legendarul dansator Spiridon Mocanu, comparat de Moiseev cu Ceaplin, pe celebrii Ion Furnică, Petru Sandul, Gheorghe Forțu, Liubomir Iorga, Nadejda Pșenicinaia, care au cîștigat medalii de aur la diverse olimpiade internaționale, pînă la Curbet. De altfel, maeștrii Vasile Goia și Vladimir Curbet au realizat împreună, în anii ’80, unele dintre cele mai de referință creații coregrafice de pînă azi: Carpații, Crăițele, Legenda Mărțișorului etc”, se arată în mesajul acesteia.
Totodată, actuala directoare a ansamblului reamintește că Vladimir Curbet a fost al 13-lea director al JOC-lui, cel mai longeviv în acest post (60 de ani), avînd realizări artistice foarte importante.
”Noi, noua conducere, prețuim înalt activitatea lui Vladimir Curbet, luăm tot ce-i bun de la el, dar sîntem datori să reparăm neatenția Muzeului față de predecesori. Nu pentru a ne „însuși opera tatălui ei, nu pentru a-i face numele uitat”, cum afirmă greșit Viorica Curbet. Noi sîntem datori să facem dreptate talentaților înaintași, despre care, de altfel, Curbet scrie cu mult respect în cartea sa, „La vatra jocului strămoșesc””, mai scrie Alona Baroncea-Strîmbeanu.
Potrivit ei, acuzațiile fiicei regretatului coreograf sînt nefondate și iresponsabile.
”Normal ar fi fost ca „moștenitoarea” lui Curbet să aprecieze munca noastră, să se bucure că, după o hibernare de mai mulți ani, JOC-ul din nou triumfă, ridică sălile în picioare. Dînsa însă ne acuză. Și de ce? Fiindcă JOC-ul are succes”, a mai adăugat aceasta.
Aliona Baroncea-Strîmbeanu a menționat că scopul noiii conduceri al ansamblului nu este de a da uitării memoriei regretatului coreograf, cide a crește ”Joc-ul” pentru ca în spectacole acesta să ”fie chemat la bis. Cum făcea maestrul Vladimir Curbet”.
Adăuga comentariu