Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Deputații PAS, în discuții cu taximetriștii. Ce probleme au fost abordate

25 ian. 2022,, 15:13   Societate
2788 1

Deputații PAS s-au întîlnit astăzi cu reprezentanții Asociației Transportatorilor Auto în Regim de Taxi și a companiilor locale de taxi, după ce zeci de taxmetriști au protestat ieri în fața guvernului, nemulțumiți de scumpirea gazului metan.

Discuțiile s-au axat pe problemele domeniului, în special participanții au discutat despre concurența neloială și evaziunea fiscală practicată de unii jucători de pe piață, care au devenit și mai dureroase în contextul creșterii prețurilor la carburanți.

Am comunicat reprezentanților Asociației că în cel mai scurt timp, vom vota în Parlament o legislație care să combată concurența neloială, inclusiv prin obligarea agenților economici din sector să-și înregistreze afacerea și conturile bancare în Moldova. Aceasta industrie este una importantă pentru Republica Moldova, care creează mii de locuri de muncă și contribuie la bugetul de stat. Pasagerii trebuie să se simtă în siguranță, iar șoferii merită să aibă condiții decente de muncă, a declarat deputatul PAS Radu Marian.

Menționăm că Asociația Transportatorilor Auto în Regim de Taxi a avertizat că serviciile de taximetrie pot fi perturbate în Chișinău de luni, 24 ianuarie, din cauza scumpirii bruște a gazului metan folosit în calitate de carburant, dar și din cauza unei legislații care permite unor platforme online străine înregistrate în Rusia să monopolizeze piața. Șoferii de taxi au ieșit la protest în Piața Marii Adunări Naționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?