X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Cum vor arăta certificatele COVID-19 digitale, emise în R. Moldova

12 oct. 2021,, 08:43   Societate
6028 0

Începînd cu 15 octombrie, moldovenii vor putea descărca certificate COVID-19 digitale similare cu cele ale Uniunii Europene.

În noua decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică se menționează că se aprobă modelul digital al Certificatului COVID-19 (certificat de vaccinare; certificat de recuperare; certificat de testare), valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Certificatul COVID-19 se emite de Ministerul Sănătății, prin Sistemul informațional automatizat „Registrul de evidență a vaccinării împotriva COVID-19” (SIA RVC-19), în baza datelor prezentate de către instituțiile medico-sanitare. Certificatul COVID-19 se obține prin intermediul portalului electronic https://certificate-covid.gov.md.

Certificatul COVID-19 poate fi prezentat în format electronic sau pe suport de hîrtie, fiind însoțit în mod obligatoriu de un act de identitate al titularului (buletin de identitate, pașaport etc.), în original, copie sau fotocopie în format digital, sau de un document ce confirmă identitatea titularului (permis de conducere, legitimație de serviciu etc.).

În baza de date vor intra nu doar persoanele vaccinate, dar și cei care dețin un test la anticorpi sau un certificat care constată însănătoșirea post COVID-19.


De menționat că potrivit autorităților, aplicația este în prezent în fază de testare a UE, iar în cel mult 2-3 săptămîni aceasta urmează să fie recunoscută și la nivel european, astfel încît cetățenii țării noastre să poată călători liber cu ajutorul acestor așa numite pașapoarte COVID-19.

Mai jos găsiți modele Certificatelor care vor fi emise din 15 octombrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?