Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Cu un pas mai aproape de organizarea punctului de trecere a frontierei de stat Leova-Bumbăta

10 mai. 2023,, 11:29   Societate
2278 0

Lucrările privind operaționalizarea punctului de trecere a frontierei Leova-Bumbăta continuă cu noi activități.

Astfel că ieri, 9 mai 2023, subunitățile de Geniu Pontonieri al Republicii Moldova și Romîniei au inițiat amplasarea elementelor podului de pontoane cu ancorarea de malul moldovenesc al rîului Prut. Pe parcursul săptămînii curente urmează să se desfășoare lucrările de conectare a elementelor podului.

Totodată, conform planului de desfășurare a lucrărilor în teren, pe teritoriul Republicii Moldova accesul la podul de pontoane este finalizat, iar amenajarea provizorie a platformei pentru parcare și asigurare a accesului către punctul de trecere sînt realizate în proporție de peste 80%.

Amintim că un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta urmează a fi deschis traficului internațional rutier, pe segmentul moldo-romîn. Odată instituit, acesta va permite accelerarea și facilitarea traversării frontierei de către persoane și mijloace de transport, fluidizarea traficului transfrontalier și reducerea timpului de așteptare la celelalte puncte de trecere a frontierei de stat, care acum sînt mai solicitate.

În conformitate cu prevederile Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Romîniei privind înființarea punctului de trecere, deschiderea acestuia se va efectua după crearea infrastructurii corespunzătoare, precum și asigurarea cu personal necesar, în conformitate cu normele și standardele în vigoare.


4
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?