X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4011

Creștinii au mers la biserică să ia agheasmă

18 ian. 2019,, 16:30   Societate
2357 0

Creștinii ortodocși care respectă calendarul de stil vechi marchează astăzi, 18 ianuarie, Ajunul Bobotezei. În biserici s-a săvîrșit Sfînta Liturghie, după care s-a făcut Agheasma Mare. Enoriași au venit și la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din centrul capitalei pentru a lua apă sfințită, considerată vindecătoare de diferite boli.

Maria Ceban bea agheasmă pe nemîncate pentru a se tămădui de boli. Stropește cu ea și prin casă. „Toate evenimentele care se produc la noi se fac cu agheasmă și busuioc. Este de ajutor și de folos”, spune femeia.

Nicolae Bunescu și-a făcut un obicei ca la fiecare început de săptămînă, de dimineață, să stropească toată casa cu agheasmă. „Am venit să iau agheasmă pentru familie, pentru tot ce este prin jurul casei. Este și pentru sănătatea noastră, să ne meargă în viață”, spune bărbatul.

Tatiana Rusu merge în fiecare an la biserică în ajunul Bobotezei, pentru a lua apă sfințită. „La toate celea ajută. În fiecare zi cînd mă scol dimineața iau o gură de agheasmă și eu mă simt că a intrat binele în mine și a distrus răul pe care îl prindem toată ziua”, a spus femeia.

După Liturghie, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit al Chișinăului și Întregii Moldove Vladimir a spus că în ajunul Bobotezei apa este sfințită spre vindecarea patimilor, curățarea caselor și pentru alte trebuințe. Cei care beau din agheasmă gustă din sfințenie, bunătate, curățare și binecuvîntare.


Potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei, Biserica face Aghesma Mare. Cu alte ocazii pe parcursul anului se face Agheasma Mică. Pe 19 ianuarie este prăznuit Botezul Domnului, zi în care la fel creștinii, la fel, merg la biserică după agheasmă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?