Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Comunitatea Energetică şi-a confirmat susținerea pentru Republica Moldova

9 apr. 2023,, 11:30   Societate
2794 0

Comunitatea Energetică va sprijini şi în continuare Republica Moldova.

Declaraţia a fost făcută în cadrul întrevederii ministrului Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, cu Dirk Buschle, directorul adjunct al Secretariatului Comunității Energetice, transmite moldpres.

”Republica Moldova contează foarte mult pe suportul Comunității Energetice pentru a putea face față provocărilor din acest sector. Adaptarea legislației privind energia regenerabilă și tranziția la economia verde constituie o necesitate iminentă. „Înverzirea economiei” este un factor nou de creștere pentru Republica Moldova, un generator de locuri de muncă decente și o strategie esențială pentru eradicarea sărăciei. Acest proces poate transforma foarte multe provocări în oportunități economice și preveni efectele negative asupra mediului”, a declarat Iordanca-Rodica Iordanov.

La rîndul său, Dirk Buschle a apreciat cooperarea strînsă și deschiderea pe care o are Ministerul Mediului cu Secretariatul Comunității Energetice, menționînd că în următoarea perioadă părțile vor continua eforturile pentru a obține rezultatele planificate. Totodată, el a dat asigurări că Comunitatea Energetică va oferi în continuare suportul tehnic și instituțional necesar pentru implementarea proiectelor de mediu.

Comunitatea Energetică este o organizație internațională fondată în anul 2005. Aceasta reunește țările membre ale UE și state ca Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Georgia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina, cu scopul de a crea o piață integrată a energiei paneuropene.

1
1
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?