Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

Cine promovează, în țara noastră, sportul moldovenesc

5 feb. 2023,, 14:00   Societate
2526 0

În țara noastră, există o asociație care are drept obiectiv promovarea sportului moldovenesc, dar și desemnarea celor mai buni sportivi, urmărindu-le parcursul profesional și promovîndu-i în acest sens. Este vorba de Asociația Presei Sportive din Moldova, la cîrma căreia, din 2014, se află Eduard Ciobanu.

În cadrul unui interviu oferit portalului de știri Noi.md, Eduard Ciobanu a declarat că munca la APSM este una făcută cu multă pasiune, iar banii pe care îi cîștigă acolo contează mai puțin.

„Ne-a reușit foarte multe și mă bucur că, în 2014, cînd am fost ales ca președinte, am reușit multe evenimente de anvergură, cum ar fi Cupa Europei la jurnaliști, la Vadul lui Vodă, unde au fost prezente opt echipe din Europa și chiar sînt bucuros că Moldova iarăși a fost învingătoare. Am devenit campioni, reușind în finală să batem Azerbaidjanul. Asociația presei sportive pentru mine este mai mult un hobby. Nu am avut salariu anii aceștia. Contabila este singura persoană care mai primește cîte ceva. Toate proiectele sînt realizate cu suflet. Reușesc să-i motivez și pe unii colegi prin unele proiecte, de exemplu cum ar fi lansarea primei ediții a lucrării „Top Sport Moldova””, afirmă Eduard Ciobanu.

În 2023, marele scop al APSM este lansarea unui site sportiv, acolo unde: „toți membrii asociației să aibă posibilitatea să-și expună punctul de vedere referitor la viitorul sportului național și de ce nu să fie atrași și sportivi, antrenori, funcționari, care ar trebui să vină cu un îndemn de promovare a sportului cu niște rezultate, pe care noi trebuie să le cunoaștem. Sînt unele competiții despre care presa nu este pusă la curent, deoarece nu este o agendă. Chiar la actualul minister, nu este un ofițer de presă care să asigure o colaborare dintre presa sportivă și minister”, adaugă președintele APSM.

Întregul interviu cu președintele Asociației Presei Sportive din Moldova poate fi văzut AICI.

4
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?