Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1430
Preşedintele stiri: 4021

CEC, despre sondajele de opinie în perioada electorală

15 aug. 2023,, 11:15   Societate
2212 0

Sondajele de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor, efectuate în perioada electorală, trebuie să obțină o autorizare din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC).

În acest fel, persoanele juridice de cercetare/sondare și/sau asociațiile obștești de profil înregistrate în Republica Moldova vor depune la Comisie o cerere care va conține:

1) denumirea, datele de contact ale organizației care a comandat și a finanțat efectuarea sondajului, precum și numele conducătorului organizației;

2) extrasul din Registrul de stat al unităților de drept, eliberat cu cel mult 3 luni pînă la depunerea cererii la CEC și/sau actele de înregistrare a organizației implicate în organizarea și desfășurarea sondajului;

3) lista completă a întrebărilor din chestionar. În cazul în care vor suferi modificări, după adoptarea hotărîrii CEC privind autorizarea desfășurării sondajului, solicitantul va prezenta versiunea actualizată a acestora, înainte ca acestea să fie utilizate în sondare;


4) denumirea, datele de contact și forma juridică de organizare ale organizației care va efectua sondajul;

5) numele și datele de contact ale reprezentantului organizației responsabile de desfășurarea sondajului;

6) datele privind dispunerea de capacități tehnice, umane, calificare și experiență în realizarea sondajelor de opinie (inclusiv numărul de operatori de interviuri antrenați, numărul de sondaje similare desfășurate anterior, numărul de ani de activitate în domeniu etc.);

7) perioada exactă de timp planificată pentru colectarea datelor sau desfășurarea intervievării alegătorilor;

8) data/perioada planificată pentru publicarea rezultatelor sondajului;

9) copia contractului sau acordului încheiat dintre subiecți cu indicarea sumei ce urmează să fie achitată/virată pentru realizarea și publicarea sondajului de opinie.

Cererile pentru autorizarea sondajelor de opinie pot fi depuse cel tîrziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor, în cazul alegerilor locale generale din acest an, pînă în 25 octombrie 2023, notează Noi.md.

În conformitate cu prevederile Codului electoral, pot fi date publicității doar sondajele de opinii autorizate. Difuzarea și reflectarea rezultatelor sondajelor de opinii neautorizate se sancționează conform legislației.

1
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?