Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

Bărbatul care a terorizat trei familii cu muzică funerară, pe banca acuzaților. De ce a fost găsit vinovat

12 iul. 2022,, 13:00   Societate
3118 0

Un bărbat care a terorizat luni în şir trei familii de pe strada Alexei Mateevici din Chișinău să asculte non-stop muzică funerară pentru că au refuzat să-și vîndă locuințele la prețuri derizorii a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei pe un termen de 2 ani.

Acesta a fost găsit vinovat că a dat declaraţii false sub jurămînt, din interes material. Despre teroarea la care au fost supuse cele trei familii a scris în premieră portalul Anticoruptie.md.

Condamnatul se numeşte Mihail Cauşanean şi era angajat neoficial al familiei Lesnic, care intenționa să cumpere locuințele de la adresa respectivă.

Acuzațiile împotriva lui Cauşanean au fost aduse în cadrul unei ședințe de judecată, în timp ce instanța examina contestațiile proceselor verbale pentru încălcarea liniștei publice pe timp de noapte. În total au fost întocmite 26 de procese verbale în acest sens, iar avocații familiei Lesnic, care s-ar face vinovată de încălcarea ordinii publice, le-au contestat pe toate.

Cauşanean a declarat în instanţă că familia Busuioc, care locuieşte într-un apartament vecin cu al familiei Lesnic, ar fi iniţiat teroarea cu muzică funerară pe timp de noapze.


Solicitată de portalul Anticoruptie.md, Natalia Busuioc, locuitoare de pe strada Alexei Mateevici, a declarat că este inadmisibil să fie acuzată de lucruri pe care nu le-a făcut, după ce a fost terorizată cu muzică funebră luni în șir, a fost nevoită să suporte umilințele din partea unor chiriași buclucași, a fost distrusă curtea, fiind demolat un beci construit încă în perioada sovietică și un foișor din lemn pentru copii. „De atîtea ori a fost la noi poliția, cum cred ei, că noi am reușit să-i amăgim de fiecare dată?”, a declarat femeia.

Portalul Anticoruptie.md a publicat un reportaj despre cum trei familii care dețin apartamente la sol într-o curte de pe strada Alexei Mateevici din Chișinău sunt terorizate să asculte în regim non-stop muzică funebră. Oamenii susțin că un om de afaceri influent ar face presiuni asupra lor ca să le vîndă locuințele la preț derizoriu și să acapareze terenul pentru o construcție multietajată.

Cazul a fost mediatizat pe larg, iar a doua zi după publicarea reportajului, muzica a încetat.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?