X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

”Avia Invest” califică ilegală decizia CC prin care compania a fost amendată cu 31,21 mln de lei

21 iun. 2022,, 09:33   Societate
1875 0

Decizia Consiliului Concurenței privind sancționarea „Avia Invest” cu o amendă 31,21 de milioane de lei este una „ilegală și absurdă”, fapt pentru care va fi contestată de către companie în instanța de judecată. Cu o asemenea reacție a venit astăzi, 21 iunie „Avia Invest”, după ce ieri, 20 iunie, Consiliul Concurenței (CC) a anunțat că i-a aplicat sancțiunea operatorului Aeroportului Internațional Chișinău pentru că nu s-a conformat unei decizii din 17 septembrie 2020, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„Avia Invest” precizează că, anterior Consiliul Concurenței a efectuat investigații similare și a decis să penalizeze operatorul Aeroportului Internațional Chișinău pentru poziția dominantă pe piață.

„Avia Invest a atacat decizia respectivă în judecată și a obținut cîștig de cauză. Curtea Supremă de Justiție a dat cîștig de cauză companiei „Avia Invest” și a anulat în februarie 2018 decizia Consiliului”, subliniază „Avia Invest”.

Amintim că, la 20 iunie, Consiliul Concurenței (CC) a anunțat că, operatorul Aeroportului Internațional Chișinău „Avia Invest” SRL a fost amendat cu 31,21 miloane lei, pentru că a ignorat executarea unor decizii a CC emise încă la data de 17 septembrie 2020.

Potrivit Consiliului Concurenței, în 2020 s-a constatat două practici abuzive implementate de „Avia Invest” SRL în raport cu „MGH Ground Handling” SRL, întreprindere care prestează servicii de handling la sol în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, manifestate prin impunerea inechitabilă şi nejustificată a termenului de valabilitate a contractului de locațiune și prin aplicarea diferențiată a tarifelor pentru prestarea serviciilor de locațiune întreprinderilor de handling la sol.


Pentru încălcările comise, prin Consiliul Concurenței a sancționat atunci „Avia Invest” SRL cu 31,63 milioane lei și a obligat „Avia Invest” SRL, pînă la data de 31 decembrie 2020, să înlăture încălcările constatate și să informeze Consiliul Concurenței despre executarea acestor obligații.

De asemenea, Consiliul Concurenței a decis că va aplica din 1 ianuarie 2021, penalități cu titlu cominatoriu în sumă de 5% din cifra de afaceri zilnică medie realizată în anul anterior sancționării, pentru fiecare zi de întîrziere a executării în termen a obligațiilor prescrise în decizia din 2020.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?