Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Autoritatea Aeronautică Civilă a recepționat sute de plîngeri de la pasagerii Air Moldova

25 aug. 2023,, 17:15   Societate
5709 1

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a recepționat peste 400 de plîngeri de la începutul anului pînă în prezent din partea pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate.

În majoritatea cazurilor este vizată compania aeriană Air Moldova. Potrivit reprezentanților Autorității Aeronautice Civile, peste 70% din petiții au fost soluționate pozitiv în favoarea călătorilor, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.

În perioada 1 ianuarie-23 august, Autoritatea Aeronautică Civilă a înregistrat 409 petiții, iar de la începutul verii pînă în prezent au fost recepționate 216, a precizat pentru Radio Moldova purtătorul de cuvînt al instituției Irina Bodolica. Potrivit acesteia, majoritatea plîngerilor vizează compania aeriană Air Moldova.

Autoritatea Aeronautică civilă a recepționat 409 petiții de la începutul anului dintre care 283 au fost pentru Air Moldova. Nu avem date statistice despre numărul exact al cetățenilor, petițiile cuprind uneori și grupuri de 10 oameni. Din numărul total de petiții - 409 petiții, 290 de petiții au fost soluționate, alte 119 petiții sînt în proces de examinare. Peste 70% din petiții au fost soluționate pozitiv în favoarea pasagerilor”.

Irina Bodolica a mai subliniat că în cazul a 87 de petiții, ce vizează 155 de pasageri ai companiei aeriene Air Moldova, care au fost afectați de anulări sau întîrzieri Autoritatea, a obligat transportatorul să achite compensații cuprinse între 250-400 de euro. Suma totală se ridică la peste un milion de euro.


Și angajații Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, au primit peste 40 de plîngeri din partea oamenilor care au fost afectați de anulările de zboruri din partea companiei Air Moldova.

La Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, au parvenit peste 250 de apeluri, unde consumatorii au fost informați cum trebuie să procedeze și unde să se adreseze în cazul în care zborul a fost anulat, zborul a întîrziat sau pachetul turistic a fost prestat necorespunzător. Din totalul de 40 de plîngeri, în perioada de vară sînt înregistrate 20 de plîngeri”.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a cerut astăzi Companiei Air Moldva, să întoarcă imediat oamenilor banii pe care i-au achitat pentru biletele procurate la zboruri ce nu au avut loc.

Amintim că ieri Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat despre suspendarea Certificatul de Operator Aerian al Air Moldova pînă pe 31 octombrie 2023.

7
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?