X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Auditul rapoartelor financiare ale trei ministere, examinate

21 dec. 2022,, 16:15   Societate
1415 0

Comisia de control al finanțelor publice a examinat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului încheiate la 31 decembrie 2021.

Concomitent au fost analizate rezultatele auditului rapoartelor financiare ale celor două ministere create după restructurare – Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Mediului. Auditul a constatat că rapoartele financiare ale ministerelor pînă la restructurare și după aceasta, conform situației la finele anului 2021, oferă o imagine corectă și fidelă, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.

Totodată, Curtea de Conturi a înaintat unele recomandări, care se referă, în particular, la denaturări în procesul de transmitere a patrimoniului gestionat. Potrivit auditorilor, urmare a deficiențelor de divizare a patrimoniului în cadrul reorganizării instituțiilor administrației publice centrale, creanțele și datoriile, atît ale structurilor vechi, cît și ale celor noi, sînt denaturate la fiecare dată închisă de raportare. Curtea de Conturi recomandă acțiuni de ajustare și modificare a procedurilor și acțiunilor în realizarea reformelor administrației publice centrale.

În acest context, președinta Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, a solicitat responsabililor să țină cont de recomandările auditului, pentru ca pe viitor acțiunile lor să atingă acel randament pe care îl așteaptă societatea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?