Eurovision stiri: 518
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4006

Alexei Buzu: "În acest an, valoarea compensației pentru sezonul rece va crește"

26 oct. 2023,, 11:38   Societate
5927 0

Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a susținut astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia a vorbit despre acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară lunară în sezonul rece 2023-2024.

"În acest an, compensația pentru perioada rece a anului va crește la 800 de lei. Anul trecut, această prestație avea o valoare de 700 de lei. La începutul mandatului acestui Guvern, valoarea ajutorului pentru perioada rece a anului (APRA) era de 500 de lei. Deci, în doi ani, valoarea acestei compensații a crescut cu 60%", a spus ministrul, notează Noi.md.

Alexei Buzu a subliniat că, începînd cu acest an, plata monetară respectivă va fi integrată în sistemul de compensații pentru vulnerabilitate energetică, astfel simplificîndu-se procesul, prin care toți cetățenii, care au nevoie de suport și care cred că pot beneficia de acestă compensație, să o facă mai simplu și mai ușor. Practica anilor precedenți, potrivit ministrului, a arătat că acest proces era mult mai complicat și necesita mai mult timp, inclusiv din partea asistenților sociali.

"Totodată, am integrat APRA în sistemul de vulnerabilitate energetică pentru a ne asigura că avem un control mult mai riguros și că încercăm să evităm probleme de integritate și că, de fapt, atribuirea acestei prestații se va face de către sistem, și nu de către o persoană anume, limitînd astfel eventuale decizii subiective. În acest an, o să încercăm să vedem cîți din membrii gospodăriei sînt studenți, pentru că în dependență de acest statut, venitul global al gospodăriei variază", a mai adăugat Buzu.

La fel, ministrul a menționat că s-a luat decizia de a integra această prestație monetară pentru a rezolva o inechitate identificată anterior.


"Anul trecut, majoritatea gospodăriilor au primit compensații prin faptul că au consumat energie termică, gaze, iar gospodăriile, care nu au avut conexiune la gaze sau la energia termică, de fapt, nu au putut să beneficieze de compensații. Din acest an, gospodăriile, care se încălzesc cu surse de energie solidă vor putea să beneficieze de această compensație sub formă bănească", spune Buzu.

Ministrul a explicat și cine se califică pentru a deveni beneficiari ai acestei prestații monetare pentru sezonul rece.

"În primul rînd, vor fi gospodăriile cu venituri mici. În acest an, o gospodărie se va califica pentru această prestație, dacă venitul acesteia va fi mai mic decît coșul minim de consum. Pentru o persoană din mediul rural asta ar însemna 3963 de lei, pentru o persoană din mediul urban - cu 4663 lei. O altă condiție este că gospodăria trebuie să se încălzească cu o sursă de energie solidă", a mai adăugat ministrul.

"Toate persoanele care doresc să beneficieze de compensații vor trebuie să se înregistreze în sistem, indiferent, dacă s-au înregistrat sau nu anul trecut. Pot să facă acest lucru pînă în data de 25 noiembrie. Odată înregistrați, pe 26 noiembrie, toate persoanele vor obține răspuns cu privire la faptul, dacă se califică sau nu pentru compensația monetară sau, dacă s-a înregistrat pentru compensații în factură, vor primi răspunsul cu privire la nivelul de vulnerabilitate energetică", a precizat ministrul.

Pe 1 noiembrie, va fi lansat sistemul de compensații "Ajutor la contor", iar autoritățile vor organiza o conferință de presă, la care vor explica detaliile tehnice. La fel, va fi lansată o linie telefonică 08 000 5 000, la care cetățenii vor putea afla informația necesară.

18
0
0
3
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?