Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Acționarii SA „Gemeni” au adresat o scrisoare deschisă conducerii țării

4 ian. 2021,, 13:39   Societate
2889 1

Acționarii majoritari ai SA „Gemeni” SA, care gestionează întreprinderea începînd cu anul 2019, dar și mai mulți acționari minoritari, susțin că au devenit ținta unei campanii de denigrare, dar și de manipulare.

Potrivit lor, „scopul acesteia este de a exercita presiuni asupra Curții Supreme de Justiție și asupra opiniei publice, obiectivul final fiind exproprierea de afacerea pe care au achiziționat-o legal, ca și cumpărători de bună credință”. Îngrijorările au fost formulate într-o scrisoare deschisă, adresată conducerii țării, precum și ambasadorilor SUA și UE în Moldova.

Într-o conferința de presă la IPN, Leonid Sidorov, reprezentantul acționarilor majoritari ai „Gemeni” SA, a declarat că în acest dosar, statul, în persoana agentului guvernamental pe lîngă Ministerul Justiției, nu se apără corespunzător și nu apără bugetul de stat. Potrivit lui, prin hotărîrea din 18 februarie 2020 pe cauza Ojog și alții, acționari minoritari cu 1,6% din acțiuni, CEDO i-a obligat pe ei să transmită statului 36,55% din acțiunile SA „Gemeni” în schimbul fie a încăperilor, fie a sumei de 2 210 000 de euro. „Autoritățile ignoră că acționarii dați încalcă hotărîrea CEDO și nu au de unde transmite 36,55% de acțiuni. Mai rău, agentul guvernamental dorește preluarea proprietății „Gemeni” SA, și nu ignoră că astfel expune bugetul de stat la pretenții de zeci de milioane de euro în arbitrajul internațional”, susține Leonid Sidorov.

Leonid Sidorov a menționat că acționarii minoritari, avînd de facto 1,6% din acțiunile „Gemeni” SA, urmăresc să acapareze 72% din afacere, prin intermediul avocatului lor. Și nu numai, dar mai induc în eroare opinia publică despre esența cazului și despre unele aspecte de maximă importanță ce țin de stadiul actual de examinare a litigiului. Acesta afirmă că acțiunile respective nu vor rămîne fără răspuns, iar „Gemeni” SA îi va ataca în judecată pe toți acei ce promovează falsuri în raport cu dosarul menționat.

„Curtea Supremă de Justiție urmează să se pronunțe pe marginea cererii de revizuire, depuse pe data de 18 martie 2020 de statul Republica Moldova, prin intermediul agentului guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De facto, prin această cerere de revizuire, se cere lichidarea societății pe acțiuni Gemeni; separarea unei porțiuni a centrului comercial Gemeni în mărime de circa 72% din suprafața comercială totală și transmiterea acesteia unui grup de patru persoane fizice, actuali acționari minoritari ai „Gemeni” SA; prin solicitarea lichidării, se cere deposedarea celorlalți 480 de acționari ai societății pe acțiuni „Gemeni” de acțiunile lor”, afirmă Leonid Sidorov.

Potrivit lui, în loc să-și clarifice relațiile, așa cum reiese din decizia CEDO, statul și grupul minoritar încearcă să-și rezolve probleme din contul actualilor acționari majoritari, care sînt cumpărători de bună credință. Iar pentru ca acest scop să fie realizat, se manipulează din greu opinia publică și se fac presiuni publice asupra CSJ. „Condamnăm această atitudine iresponsabilă și declarăm deschis că, dacă Curtea Supremă de Justiție se va lăsa intimidată și va admite respectiva ilegalitate, vom acționa prompt pentru a ne apăra drepturile. Iar responsabilitatea pentru o eventuală condamnare a Republicii Moldova de 100 de milioane de euro vor trebui să și-o asume participanții la aceste acțiuni ilegale și lipsite de logică ce se întreprind în raport cu noi”, a mai declarat Leonid Sidorov.

Semnatarii scrisorii îi solicită conducerii de vîrf a țării, ambasadelor SUA și UE în Republica Moldova să monitorizeze strict acest caz, „pentru a nu admite ca ilegalitatea ce se planifică să fie comisă în raport cu ei să devină realitate”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?