Astăzi consemnăm 600 de ani de la fondarea mănăstirii Căpriana. Primul act oficial care conține date despre această manastire este cartea domnească de danie din 25 septembrie 1420, de la domnitorul Alexandru cel Bun.
Într-o zonă pitorească de codru, la 40 km nord-vest de Chișinău, se găsește una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova – Căpriana (întemeiată în 1429). Ea a fost timp îndelungat reședința mitropolitului Moldovei, a fost ctitorită de domnitori, printre ei și Ștefan cel Mare, aici au trăit cronicarul Eftimie și unul dintre primii poeți ai Moldovei – Chiprian.
Există cîteva ipoteze privind întemeierea Mănăstirii Căpriana. Conform primei, mănăstirea ar fi o ctitorie a lui Alexandru cel Bun, care i-a dăruit doamnei Marena "Mănăstirea de la Vişnăvăţ, unde este igumen Chiprian". Mănăstirea inițial s-a numit Vișnăvăț, după numele pîrăului din apropiere (care astăzi se numește Ișnovăț). Data acestui hrisov este 10 februarie 1429. Din epoca lui Ştefan cel Mare (anul 1470), datează 2 documente unde este atestată trecerea "Mănăstirii Vişnăvăţ" sub oblăduirea mănăstirii Neamţ. În al doilea din aceste documente este atestat actul daniei, de către doamna Chiajna, a prisăcii lui Chiprian de pe Botne, mănăstirii Neamţ. În deceniul patru al secolului al XVI-lea denumirea Vişnăvăţ este înlocuită de denumirea Căpriana. Sub acest nume mănăstirea figurează în inscripţia slavonă de pe scoarţa Evangheliarului, dăruit de Petru Rareş mănăstirii la 1545; aceeaşi denumire figurează şi în descrierea celei de a doua domnii a lui Petru Rareş (1541-1546), efectuată de cronicarul Grigore Ureche. Unii istorici susțin însă că Petru Rareș doar a reînnoit biserica „Adormirii Maicii Domnului”, construită pe timpul lui Ștefan cel Mare.
La început mănăstirea a fost construită în totalitate din lemn, ca mai tîrziu, în 1545 să fie înălțată în piatră biserica de vară "Adormirea Maicii Domnului". În 1840 este înălțată biserica "Sf. Gheorghe" și la 1903 “Sf. Nicolae”. La Căpriana a existat și cea mai mare bibliotecă mănăstirească din Moldova cu multe cărți și hrisoave de valoare, printre care pomelnicul mănăstirii Dobrovăț, care începea cu primul ctitor al mănăstirii - Ștefan cel Mare - și se încheia în anul 1821. După anul 1924, acesta s-a pierdut. Aici a trăit și cronicarul Eftimie al Moldovei, solul domnitorului Alexandru Lăpușneanu la Moscova.
Adăuga comentariu