Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

16 biblioteci au prezentat rezultatele obţinute în cadrul unui proiect naţional Bibliothon

16 mar. 2018,, 14:51   Societate
3296 0

Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, a organizat la Chişinău un Bibliothon - ceremonia de celebrare a rezultatelor obținute de 16 biblioteci în cadrul proiectului național „Împreună pentru comunitate”, implementat cu suportul Programului "Novateca", informează MOLDPRES.

Evenimentul a avut loc la Biblioteca Municipală "B. P. Hasdeu" din capitală.

Solicitată de agenţie, coordonatorul de proiect Alexandra Ianeţ a menţionat că în mai 2017 Programul "Novateca" a lansat un program de granturi de dezvoltare comunitară, la care au participat bibliotecari şi organizaţii neguvernamentale. Unul dintre cele patru proiecte a fost cîştigat de către Asociaţia Bibliotecarilor din Moldova şi Biblioteca Naţională.

Potrivit sursei citate, în cadrul acestui proiect Asociaţia Bibliotecarilor din Moldova lucrează cu biblioteci care provin din comunităţi cu minorităţi etnice, iar Biblioteca Naţională – cu biblioteci raionale. „Scopul concursului a fost de a dezvolta competenţele de elaborare şi implementare a proiectelor, designul şi managementul acestora. Ca rezultat, au fost selectate 16 iniţiative comunitare, 8 dintre care – pentru biblioteci care provin din comunităţi cu minorităţi şi 8 biblioteci raionale. Proiectul a fost lansat în luna noiembrie şi astăzi ne-am adunat să vedem rezultatele obţinute”, a precizat Alexandra Ianeţ.

În cadrul Bibliothonului, directorul Bibliotecii publice raionale „Mihai Eminescu” din Rezina, Galina Davîdic, a menţionat că a creat o cinematecă virtuală. „Prin intermediul acestui proiect, biblioteca şi-a extins portofoliul de servicii, şi nu oricum, dar cu proiecţii în realitate virtuală, iar utilizatorii vor avea posibilitatea să studieze temele la obiecte, să vizioneze video educative, desene animate, filme Discovery”, a accentuat Galina Davîdic.


La rîndul său, directorul Bibliotecii raionale "D. Cantemir" din Ungheni, Nadejda Mihai, a prezentat proiectul "Părinţii se antrenează, copiii se distrează".

Proiectul va continua pînă în luna mai. Totodată, va fi creat un curs on-line de design şi management al proiectelor, care va fi pus la dispoziţie pentru toată comunitatea de bibliotecari. Acesta va fi administrat de Asociaţia Bibliotecarilor din R. Moldova şi Biblioteca Naţională.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?