Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

S-a găsit o posibilă explicaţie pentru apariția bolii Alzheimer

5 aug. 2021,, 20:30   Sănătate
2442 0

Plăcile amiloide ar putea provoca boala Alzheimer prin accelerarea degradării neurotransmiţătorilor, a constatat o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Ben-Gurion (BGU) din Israel, informează agenţia israeliană de presă TPS.

Concluzia vine în urma primului studiu care a demonstrat că fibrilele de amiloid, formate din proteinele beta-amiloide, catalizează degradarea neurotransmiţătorilor.

În timp ce plăcile amiloide reprezintă semnul distinctiv al Alzheimer şi al altor afecţiuni neurodegenerative, nu este deocamdată clar dacă şi cum astfel de plăci contribuie la progresia bolii şi la implicaţiile sale patologice.

Acest studiu oferă o explicaţie alternativă pentru modul în care plăcile ''otrăvesc'' creierul prin degradarea unor neurotransmiţători importanţi, cum ar fi dopamina şi adrenalina, scrie Agerpres.

Studiul a fost condus de profesor Raz Jelinek şi Elad Arad, în colaborare cu profesor Hanna Rapaport şi Avigail Baruch Leshem.


Cercetătorii au descoperit o activitate catalitică remarcabilă care a fost cauzată în mod direct de fibrilele beta-amiloide.

Degradarea neurotransmiţătorilor a fost observată în creierul pacienţilor cu boala Alzheimer, ceea ce sugerează că fenomenul catalitic asociat fibrilelor descoperit de Jelinek şi de colegii săi ar putea fi într-adevăr semnificativ din punct de vedere fiziologic.

''Descoperirile noastre deschid noi căi interesante în cercetarea factorilor moleculari în bolile neurodegenerative, care ne-ar putea aduce mai aproape de tratamente terapeutice'', a declarat Jelinek, vicepreşedinte şi decan al departamentului de cercetare şi dezvoltare din cadrul BGU.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?