X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Plahotniuc, indignat de declarațiile lui Frattini

13 mar. 2018,, 12:47   Politică
8823 16

Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, condamnă declarația reprezentantului special al președinției italiene a OSCE, Franco Frattini, precum că solicitarea de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul țării este desprinsă de realitate, notează Noi.md.

Plahotniuc a precizat că astfel de afirmații nechibzuite sînt extrem de dăunătoare pentru soluționarea diferendului transnistrean. Potrivit lui, aceste luări de poziții sfidează memoria colectivă a poporului Republicii Moldova.

„Noi înțelegem preocuparea dumnealui în promovarea unor mesaje care ar asigura susținerea, inclusiv financiară din partea Rusiei a OSCE-ului, dar atenționăm că astfel de mesaje spuse la Moscova sau oriunde pot bloca definitiv și deturna progresele noastre în negocierile curente, cînd noi, cu forțele proprii, am avansat mult în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol”, a declarat Plahotniuc.

Politicianul a reiterat că pentru Moldova retragerea trupelor străine de pe teritoriul țării este și va rămîne o prioritate. În acest sens, Plahotniuc a cerut comunității internaționale să sprijine eforturile Moldovei și să dea dovadă de „o abordare prudentă și profesionistă”.

„Doar din ambiția unor funcționari internaționali pentru a marca formal unele succese s-a încercat impunerea semnării unor documente în dezavantajul suveranității Republicii Moldova, dar nu înțelegem de ce acum, cînd tocmai înregistrăm progrese autentice prima dată în ultimii 15 ani. Eforturile noastre sînt zădărnicite de declarații conjuncturiste și subversive”, a subliniat el.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?