Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

O noua soluție juridică, găsită de Guvernare, după decizia Curții Constituționale: modificăm legea

3 oct. 2023,, 22:25   Politică
3876 0

Parlamentul Republicii Moldova pregătește modificări la Codul Electoral, pentru ca membrii ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, să nu poată participa la alegerile din toamnă, în ciuda deciziei Curții Constituționale din 3 octombrie.

Declarația a fost făcută de deputatul partidului de guvernămînt Acțiune și Solidaritate (PAS) Vasile Grădinaru, care este și membru al Comisiei juridică, numiri și imunități, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova. Parlamentarul susține că fracțiunea va propune o inițiativă legislativă în acest sens chiar pe 4 octombrie, scrie newsmaker.md.

„Mîine vom prezenta, cred că în prima jumătate a zilei, o nouă soluție juridică care vine pe de o parte să pună în aplicare decizia Curții, recomandările Comisiei de la Veneția, iar pe de altă parte să asigure respectarea tuturor drepturilor electorale atît a cetățenilor, cît și a candidaților, ca toți cei care candidează în funcții elective să fie pe picior de egalitate, să nu fie cineva avantajat doar pentru că cineva prin mijloace ilegale încearcă să obțină puterea. Am văzut deja în cel puțin două scrutine electorale cum banii au prevalat asupra interesului public și asupra principiilor și valorilor. (…) Oricum noi vom veni mîine cu o soluție și ceea ce pare astăzi posibil, mîine va părea imposibil”, a declarat Vasile Grădinaru.

Deputatul PAS nu a comentat decizia Curții Constituționale care a dat pe 3 octombrie undă verde echipei lui Șor să participe în alegeri în Moldova, deși anterior a declarat constituțional modificările PAS care impuneau o interdicție în acest sens. Grădinaru susține însă că decizia de azi va ajuta Parlamentul în elaborarea noilor modificări la lege, care urmează a fi făcute publice pe 4 octombrie.

„Mîine vom prezenta public această inițiativă legislativă și în concordanță cu ea deja vom lua decizia și instituțiile statului vor trebui să își ajusteze deciziile din mers, pentru că vă spuneam sîntem în prag de campanie electorală, deja a început perioada electorală, respectiv noi nu avem timp de așteptat. Va trebui să intervenim cît mai rapid. (…) Nu știu ce ar fi mai ferm decît un proiect de lege care mîine va fi făcut public și care va fi votat în scurt timp. Respectiv, cred că mai ferm din partea Parlamentului nu poate fi nimic”, a mai declarat Vasile Grădinaru.


De menționat că judecătorii Curții Constituționale au declarat pe 3 octombrie neconstituțional articolul 16, alineat 2, litera (e) din Codul Electoral – propus și votat de PAS în Parlament. Așadar, membrii din conducerea ex-Partidului „ȘOR” au acum dreptul să participe la alegerile din 5 noiembrie, precum și la cele care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia a fost luată în componența judecătorilor Nicolae Roșca, Domnica Manole, Liuba Șova, Serghei Țurcan și Vladimir Țurcanu. Judecătorii Nicolae Roșca și Liuba Șova au formulat opinii separate.

În seara zilei de astăzi, speakerul Igor Grosu a anunțat că a convocat Biroul Permanent al Parlamentului miercuri, 4 septembrie, la prima oră. Tot pentru ziua de mîine, speakerul a convocat în ședință plenară deputații. Oficialul nu a oferit mai multe detalii și nici nu a precizat dacă decizia de a convoca de urgență parlamentarii în ședință plenară are legătură cu decizia CCM.

Reamintim în acest context că deputații din formațiunea parlamentară PAS – partid aflat la guvernare, au votat pe 31 iulie, în lectura finală, proiectul de lege care prevedea privarea, a circa 600 de membrii din conducerea ex-Partidului „ȘOR” de dreptul de a candida la alegerile care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia parlamentarilor a venit după ce Curtea Constituțională a pronunțat, pe 19 iunie, curent, hotărîrea prin care formațiunea politică, controlată și fondată de politicanul fugar Ilan Șor, a fost declarat neconstituțională.

Șor, condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul „Frauda Bancară”, a calificat atunci hotărîrea Parlamentului drept „ilegală” și „neconstituțională”. La fel, oligarhul fugar a anunțat că va ataca decizia la Curtea Constituțională a Moldovei și, în funcție de rezultat, a dat de înțeles că este gata să-și facă dreptate, inclusiv, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

Recent, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că autoritățile vor veni cu soluții „care au menirea să nu permită bandiților și exponenților Kremlinului să altereze procesul electoral din Republica Moldova”. „O să așteptăm decizia și în dependență de decizie o să întreprindem acțiunile pentru a securiza spațiul electoral al Republicii Moldova de bandiți”, a comunicat Grosu.

7
0
0
1
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?