Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4023

Unde vor petrece Paștele reprezentanții Cabinetului de Miniștri

5 mai. 10:00   Politică
2370 0

Unii reprezentanți ai Cabinetului de Miniștri au spus jurnaliștilor cum vor petrece sărbătorile pascale.

Miniștrii au spus că vor petrece Paștele în sînul familiei cu bucate tradiționale.

„Eu sînt de la sudul Moldovei. Vom avea mîncărurile noastre tradiționale: friptură de miel, răcituri, pîrjoale, salată. Încercăm să mîncăm mai multe legume. În această perioadă, le avem și în grădina noastră”, a menționat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, notează Noi.md cu referire la tv8.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că respectă cu sfințenie mai multe reguli în ziua de Paște. Iar ministrul Culturii se laudă că el e responsabil de cumpărături: „Nu am avut timp să mă gîndesc eu la meniu, deși mi-aș dori acest lucru. De fiecare dată, aștept de la soția mea lista de produse pe care trebuie să le cumpăr”.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a spus că va petrece ziua de astăzi la părinți. „Mama, probabil, o să pregătească meniul. O să fim alături de familie, părinți, bunici”.


Oficialii au mai spus că nu și-au planificat vacanțe de Paște. Următoarea ședință a guvernului va avea loc săptămîna viitoare, în data de 8 mai.

0
0
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?