Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Revizuirea hărții judiciare, votată de Parlament în prima lectură

12 apr. 16:40   Politică
1536 0

PROIECTUL de lege care prevede revizuirea hărții judiciare a fost votat de Parlament în prima lectură. Autorii documentului propun reorganizarea instanțelor judecătorești și a curților de apel, cu scopul de a îmbunătăți calitatea actului justiției și de a asigura utilizarea rațională a banului public.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, avînd la bază „Raportul privind evaluarea reformei judiciare”, realizat în cadrul Proiectului Uniunii Europene „Sprijin pentru prevenirea eficientă și combaterea corupției în sectorul justiției din Moldova”. De asemenea, pe parcursul anului trecut, au fost organizate mai multe runde de discuții publice la care au participat reprezentanții sistemului judecătoresc și alte persoane din domeniu.

La revizuirea hărții judiciare au fost luate în calcul o serie de aspecte precum crearea judecătoriilor suficient de mari, care să asigure formarea completelor de judecată și specializarea judecătorilor, volumul de muncă al instanțelor de judecată, costuri etc. Astfel, se propune ca, din numărul total de 15 judecătorii, să rămînă 14. Judecătoria Bălți, pe lîngă sediile secundare de la Fălești și Sîngerei, va mai avea un sediu secundar la Glodeni. Sediul Leova al Judecătoriei Cimișlia va fi transferat la Judecătoria Hîncești. Sediul secundar Dondușeni al Judecătoriei Edineț se va transfera la Judecătoria Drochia. În rezultat, Judecătoria Drochia va avea sedii secundare în orașele Rîșcani și Dondușeni. Totodată, Judecătoria Căușeni va avea sedii secundare în orașele Ștefan-Vodă, Anenii Noi și Bender (Varnița), iar Judecătoria Cahul ar urma să aibă sedii secundare în orașele Taraclia, Cantemir și Vulcănești.

Proiectul de lege mai propune reconfigurarea curților de apel: Curtea de Apel Centru (Chișinău), Curtea de Apel Nord (Bălți), Curtea de Apel Sud (sediul central – Cahul, sediul secundar – Comrat).

De menționat că proiectul de lege nu are drept scop reducerea sau majorarea numărului de judecători sau de angajați ai judecătoriilor și ai curților de apel. De asemenea, judecătorii și angajații din sediile redistribuite către alte instanțe își vor continua activitatea la locul actual de muncă. Singura deosebire este că, din punct de vedere administrativ, se va considera că activează în alte judecătorii.


Potrivit datelor statistice, în anul 2023, instanțele naționale au avut în procedură 353 201 dosare. Cele mai multe dintre ele, 122 846 de dosare, au fost la Judecătoria Chișinău, iar 43 177 de dosare – la Curtea de Apel Chișinău. Cel mai mic volum de lucru la nivelul instanțelor judecătorești de nivelul întîi a fost înregistrat la Judecătoria Criuleni și Judecătoria Anenii Noi. În cazul curților de apel, cel mai mic număr de dosare a fost înregistrat la Curtea de Apel Comrat.

Proiectul de lege urmează a fi examinat și în a doua lectură.

0
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?