X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Raportul trimis de Stoianoglo în Parlament (DOC)

20 aug. 2021,, 12:30   Politică
3664 2

Stoianoglo nu a venit la audierile din Parlament privind progresele în dosarul „miliardului”, dar le-a trimis deputaților raportul. Iată ce conține.

Procurorul general Alexandru Stoianoglo nu s-a prezentat la ședința de vineri, 20 august, a Parlamentului, unde a fost invitat pentru audieri privind progresele înregistrate de Procuratură în dosarul „furtului miliardului”. Așa cum a anunțat și joi, însă, le-a trimis deputaților un raport privind evoluția dosarului cu pricina, transmite Noi.md cu referire la Tv8.md.

În document, procurorul general trece în revistă acțiunile prevăzute de mecanismul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. În raport se menționează despre închierea unui acord între Procuratura Generală a Letoniei și Procuratura Anticorupție a R. Moldova, care au creat o echipă de investigație în cadrul cauzei penale denumite generic „frauda bancară”.

În raport se menționează că au fost puse sechestre pe bunuri care valorează milioane, însă nu se menționză nimic despre sumele recuperate în urma fraudei bancare. Documentul mai precizează suma traferată la bugetul de stat, în primele șase luni din an, în urma valorificării activelor celor trei bănci în lichidare – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?