Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

PAS va sesiza Curtea Constituțională cu privire la plățile colectate de Termoelectrica

9 dec. 2020,, 12:40   Politică
12317 5

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, a anunțat miercuri, 9 decembrie, că va depune o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la plățile colectate de Termoelectrica de la cetățenii deconectați de la sistemul centralizat de încălzire.

Deputatul spune că plățile pe care le percepe Termoelectrica de la cetățeni sînt nejustificate, transmite zdg.md.

„Oamenii din dorința de a economisi niște bani au ales pe parcursul anilor să se deconecteze de la încălzirea centralizată, care costă foarte scump și să-și reducă cheltuielile în sezonul rece, încălzindu-se autonom. Acest lucru este de înțeles în condițiile pensiilor și a salariilor noastre foarte mici (…) Guvernul însă, prin hotărîrea 707 din 2011 a decis să-i penalizeze pe acești oameni și să protejeze interesele întreprinderii de stat la acea etapă Termocom, iar astăzi Termoelectrica”, a declarat Perciun în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit deputatului, prevederile de atunci stipulau că, chiar dacă cetățenii au refuzat să beneficieze de servicii de încălzire centralizată, aceștia oricum vor achita 20% din costul încălzirii apartamentului.

„Astăzi, conform statisticii oficiale, sînt peste 33.571 de apartamente debranșate de la sistemul centralizat de încălzire la nivel național care continuă să achite bani Termoelectricii pentru un serviciu la care au renunțat. În sezonul de încălzire 2019-2020 acești cetățeni au plătit circa 22 de milioane de lei în bugetul Termoelectricii, iar din 2011 și pînă astăzi, de cînd a apărut această plată în general, s-au vărsat mai mult de 250 de milioane de lei din banii cetățenilor în bugetul Termoelectricii”, a mai spus Perciun.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?