Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Mureșan: Comisia UE a înaintat propunerea privind integrarea graduală a R.Moldova la Piața Unică Europeană

21 mar. 08:45   Politică
5503 1

Acces facilitat al produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene. Comisia Europeană a înaintat Parlamentului European propunerea eurodeputatului Siegfried Mureșan privind integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică Europeană.

Potrivit oficialului european, accesul la Piața Unică Europeană va oferi beneficii concrete cetățenilor Republicii Moldova, înainte ca țara să fie membră a comunității europene, notează IPN.

Potrivit eurodeputatului român, Siegfried Mureșan, Comisia Europeană a prezentat propunerea sa de integrare graduală a Republicii Moldova, și a celorlalte state candidate, în Piața Unică Europeană, în paralel cu procesul de aderare la Uniunea Europeană.


„Propunerea face parte din comunicarea Comisiei Europene privind reformele necesare înaintea extinderii Uniunii Europene. Este o propunere foarte bună pe care, ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, am prezentat-o încă de acum doi ani, dinainte de acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova”, a spus eurodeputatul Siegfried Mureșan într-un comunicat de presă.

Potrivit lui Mureșan, accesul la Piața Unică înseamnă o liberalizare totală și permanentă a comerțului UE – Moldova, înseamnă că produsele moldovenești vor intra mai ușor pe piața europeană. În același timp, prin accesul la Piața Unică, oamenii din Moldova vor avea acces mai ușor la produse europene de calitate și la prețuri mai mici.

„Integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică și în alte programe europene aduce mai rapid beneficii concrete oamenilor, încă dinainte de aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană. Nu în ultimul rînd, integrarea graduală în Piața Unică va aduce în Republica Moldova standarde europene de calitate și va oferi mai multă încredere pentru investitori să vină în Moldova și să creeze noi locuri de muncă. Propunerea înaintată astăzi de Comisia Europeană va avea întreaga susținere a Parlamentului European pentru a deveni realitate, iar beneficiile ei să fie resimțite cît mai rapid de oamenii din Republica Moldova” a explicat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

În 2014 Republica Moldova a semnat cu Uniunea Europeană Acordul de Comerţ Liber ce presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei Republicii Molova la legislația europeană.

9
2
0
1
23

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?