X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4022

Matvienko: Rusia apreciază înalt relațiile cu Moldova

31 ian. 2019,, 17:10   Politică
2388 1

În Rusia sînt înalt apreciate relațiile cu Moldova și se optează pentru continuarea aprofundării constructive a cooperării dintre cele două țări.

Declaraţia îi aparţine președintelui Consiliului Federației al Rusiei, Valentina Matvienko, şi a fost făcută de aceasta în cadrul unei întrevederi cu președintele moldovean, Igor Dodon, transmite Noi.md.

Potrivit serviciului de presă al Consiliului Federației al FR, în cadrul întrevederii a avut loc un schimb de opinii privind relațiile bilaterale și agenda internațională. O atenție deosebită în timpul dialogului a fost acordată dezvoltării cooperării interregionale.

Valentina Matvienko a subliniat că Rusia apreciază înalt relațiile cu Moldova. „Avem o istorie comună și sîntem interesați de dezvoltarea relațiilor economice și umanitare. Acestea sînt menite să păstreze tot binele care ne unește popoarele ".

Președintele Consiliului Federației şi-a exprimat speranța pentru aprofundarea constructivă a cooperării dintre cele două țări.


Valentina Matvienko a subliniat disponibilitatea Consiliului Federației de a face tot ce este necesar pentru a crea condiții pentru dezvoltarea reciproc avantajoasă a relațiilor bilaterale.

Igor Dodon a menționat că poporul moldovean consideră Rusia ca fiind un stat prietenos. El și-a exprimat încrederea în continuarea dezvoltării cooperării ruso-moldoveneşti. „Sînt încrezut că vom putea continua să menținem relații reciproc avantajoase și stabile", a spus el

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?