Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Lista persoanelor supuse sancțiunilor internaționale, actualizată

28 iun. 2023,, 17:27   Politică
2662 0

Lista persoanelor supuse sancțiunilor internaționale a fost extinsă, iar tranzacțiile financiare, efectuate de acestea pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi supuse unui control mai riguros. Decizia fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministrul Dorin Recean.

Potrivit Dispoziției, 7 persoane incluse anterior în listele de sancțiuni internaționale ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Canadei și Norvegiei pe motive precum destabilizarea situației interne din Republica Moldova sau implicarea în acțiuni ce atentează la statalitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, au fost introduse și în lista de sancțiuni aprobată de către Comisia pentru Situații Excepționale.

Este vorba despre Gheorghe Cavcaliuc, Marina Tauber, Vladimir Andronachi, Veaceslav Platon, Constantin Botnari, Aleksandr Kalinin și Grigore Caramalac.

De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au decis să aloce peste 11,3 milioane de lei, din fondul de intervenție al Guvernului, pentru întreținerea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, instituite la nivel central și local.

1
0
0
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?