X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Grosu dă din casă și spune cînd s-a decis soarta Guvernului Gavrilița

17 feb. 2023,, 08:30   Politică
6004 1

Discuțiile privind schimbarea Guvernului au început de cînd „planează riscuri foarte serioase”, spune președintele Parlamentului, Igor Grosu, referindu-se la posibilele destabilizări.

Totodată, șeful Legislativului a menționat că mai mulți miniștri din fostul Executiv se regăsesc și în Guvernul Recean, pentru că unele procese externe, precum integrarea europeană, „nu trebuie afectate, trebuie asigurată continuitatea”. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 16 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Discuțiile au început de cînd am văzut că planează riscurile astea foarte serioase și am început să ne gîndim care ar fi profilul omului potrivit pentru această perioadă.

Decizia am luat-o în echipă, că e nevoie de un profil un pic diferit de prim-ministru și pe dimensiunea de energetică s-o decupăm din ministerul ăla mare, pentru că domeniul energiei va fi prioritar în anii următorii. Trebuie să continuăm a diversifica, să facem rezerve. Avem multe lucruri de făcut.

S-a decis să facem acum această schimbare, bineînțeles, împrospătînd un pic garnitura guvernamentală. Toate aceste schimbări nu sînt pregătite pentru a afecta niște procese, care sînt foarte importante: de integrare europeană, de aproximare a legislației, sîntem oameni de stat, înțelegem că sînt procese interne, dar și externe care nu trebuie afectate, trebuie asigurată continuitatea.


De aceea, în unele ministere, am decis să păstrăm miniștri pentru a asigura această continuitate. În alte ministere, am ridicat de la nivel de secretar de stat, sînt oameni care au lucrat în minister, care cunosc bucătăria și nu va fi nevoie de un timp de adaptare, de tranziție”, a precizat Igor Grosu.

Spicherul Parlamentului a mai spus că doar Dorin Recean ar fi fost unica candidatură discutată pentru funcția de prim-ministru.

„Dorin Recean a coordonat, fiind și secretarul Consiliului Suprem de Securitate și consilier prezidențial pe probleme de securitate, a avut o colaborare foarte bună cu Ministerul de Interne, Apărării, Serviciul de Inteligență, CNA-ul, și-au făcut datoria în această perioadă. Dînsul are și o experiență de gestionare a MAI, de aceea, s-a recomandat pe această discuție.

Eu nu-l cunosc pe domnul Tofan, nu am discutat cu el. A fost accentul mai mult pe domnul Recean. El a fost vociferat, dar eu nu-l cunosc, nu pot să spun că a fost o candidatură”, a menționat Grosu.

4
6
0
0
34

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?