X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi – eliberat din arest la domiciliu

11 aug. 2023,, 15:24   Politică
2472 0

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Procuraturii Anticorupție, pe 11 august. Decizia în privința lui Andronachi a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Procuratura Anticorupție a anunțat că prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 11 august a fost respins demersul acuzatorului de stat de prelungire a măsurii preventive „arestarea la domiciliu” în privința inculpatului Andronachi Vladimir și respectiv a fost admisă cererea părții apărării privind înlocuirea măsurii preventive din arestarea la domiciliu în garanția personală, transmite newsmaker.

Potrivit reprezentanților Procuraturii, „măsura preventivă „garanția personală” s-a admis de către instanță la cererea a patru persoane garante”.

Se menționează că „încheierea nu este susceptibilă de a fi atacată”.

Fostul deputat Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al ex-liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, a fost reținut pe 2 noiembrie 2022 în Ucraina și extrădat în aceeași zi polițiștilor de frontieră moldoveni. Pe numele lui au fost emise două mandate, în două dosare penale distincte, numite generic „Frauda bancară” și „Metalferos”.


În dosarul „Metalferos”, Andronachi este acuzat de crearea unui grup criminal organizat, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în timp ce în dosarul fraudei bancare, Andronachi este învinuit că, alături de alte persoane, a simulat încheierea unui contract de investiţii în reconstrucţia unui imobil cu Banca de Economii. Ei ar fi sustras astfel din conturile băncii 32 de milioane de lei.

Vladimir Andronachi pledează nevinovat. Anterior, el a declarat că a fost pus sub învinuire la comandă politică.

În aprilie 2023, Andronachi a scăpat de Penitenciarul nr.13, după aproape jumătate de an de arest preventiv. Fostul parlamentar a fost transferat în arest la domiciliu.

0
0
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?