Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Filat:"Alegerile din 5 noiembrie sînt atacate de două grupări extremiste"

11 aug. 2023,, 11:53   Politică
7648 1

Vlad Filat, liderul PLDM și fostul premier, a menționat într-o postare în rețelele sociale că îi este foarte clar, în urma discuțiilor cu oamenii din țară, că alegerile locale din 5 noiembrie sînt atacate "într-o manieră brutală și extremistă".

Potrivit fostului prim-ministru, două grupări quasi-politice, cu caracter pronunțat extremist, testează niște abordări antidemocratice pentru a obține susținerea alegătorilor. Aceste grupări, precizează Vlad Filat, nu vor să convingă alegătorii să-i voteze, ele vor să impună alegătorii să-i voteze, notează Noi.md.

"Prima grupare condusă de fugarul Șor, încearcă insistent să determine alegătorii prin bani de proveniență ilegală. Această grupare profită de sărăcia cetățenilor Moldovei.

Altă grupare, dirijată de un viitor fugar - Andrei Spînu, insistă în presiuni asupra primarilor existenți și asupra candidaților cu șanse mari. În acest scop fruntașii PAS folosesc instituțiile publice cu atribuții de control și investigații, și puterea administrativă de a oferi sau nu fonduri publice", menționează Filat.

Președintele liberal-democraților mai spune că, în opinia sa, ambele grupări nu sînt în stare să convingă oamenii să-i urmeze, și nu pot cîștiga încrederea oamenilor - de asta recurg la corupere și presiune, la amenințări și minciuni.


"Așa, prins între două grupări extremiste, poporul Republicii Moldova urmează să își aleagă puterea locală: primarii, consilierii locali și raionali. Va fi o perioadă încărcată cu manipulare și dezinformare, iar campioni ai manipulării și dezinformării vor fi aceste 2 grupări extremiste.

Va fi o campanie încărcată cu acțiuni de corupere - diferite ca abordare, dar la fel de distrugătoare pentru societate și construcția statală.

Experiența alegerilor din Găgăuzia a arătat clar cît de periculos este fenomenul coruperii alegătorilor, și cît de important este ca instituțiile publice responsabile să se implice la timp, activ și eficient", a adăugat Filat.

În aceste circumstanțe relatate de el, fostul premier se adresează cu un îndemn către cetățeni.

"E timpul să ne mobilizăm în calitate de alegători. Să ne amintim că votul nostru nu este o formalitate. Votul reprezintă actul de transmitere a dreptului de a lua decizii în numele nostru pentru 4 ani înainte", a punctat Vlad Filat.

Contactați de Noi.md, reprezentanții Serviciului de presă al PAS au spus că nu vor comenta declarațiile lui Vlad Filat, iar reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regonale condus de Andrei Spînu, au spus pentru Noi.md următoarele: "Noi nu comentăm minciunile indivizilor certați cu legea, care au sărăcit țara ani la rînd". Ilan Șor nu a comentat, deocamdată, declarațiile lui Vlad Filat.

Amintim că alegerile locale generale din 2023 din Republica Moldova vor avea loc în data de 5 noiembrie. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, la acest scrutin vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali.

1
3
0
8
26

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?