X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Declarație: "La Bălți, în cursa electorală, avem în continuare oameni de-ai lui Șor"

5 oct. 2023,, 11:44   Politică
3135 1

"În cursa electorală pentru șefia Primăriei din municipiul Bălți, există mai mulți pretendenți, care ar avea legătură cu fugarul Ilan Șor, și care și-au depus dosarele, deși asupra lor există mai multe suspiciuni privind integritatea. Și atunci mă întreb, de ce se mai adoptă legi, cum ar fi cea votată în două lecturi în Parlament miercuri, dacă, oricum, avem situația care este". Părerea îi aparține lui Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării.

Ștefan Gligor a declarat că la Bălți, printre candidații independenți, care și-au depus dosarele de participare la alegerile locale generale din data de 5 noiembrie și care pretind la funcția de primar, ar fi și persoane, care ar avea legătură cu fugarul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare, notează Noi.md.

Miercuri, Legislativul a aprobat în două lecturi modificări la Codul Electoral, prin care este interzisă participarea la alegeri a persoanelor care au statut de învinuit, bănuit sau inculpat, care au fost excluse anterior din cursa electorală ca urmare a încălcării principiului transparenței sau se află în lista sancțiunilor internaționale.

"Este cazul să vorbim despre cum vom aplica în practică acele interdicții introduse prin decizia Comisiei Situații Excepționale (CSE) și prin Legea votată în două lecturi în Parlament pe 4 octombrie. În decizia Curții Constituționale (CC) privind declararea neconstituționalității partidului Șor, în argumentare Curtea invocă acte, care sancționează servicii media audiovizuale de televiziune aparent controlate de Șor și spune că este în acest sens dispoziția CSE din decembrie 2022, prin care au fost sistate licențele de emisie pentru 5 posturi TV. În scrisoarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din aprilie 2023, se menționează că Ilan Șor deține controlul indirect, prin persoane afiliate, asupra unui furnizor de servicii media.

Unul din cei, care pretind astăzi la funcția de primar în Bălți este chiar administratorul acelui furnizor indicat în nota SIS-ului și în decizia CSE din decembrie 2022", a spus Ștefan Gligor în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la jurnaltv.


Contactată de Noi.md, Svetlana Colesnic, președintele Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălţi nr. 2, a spus că în prezent sînt înregistrați 6 candidați pentru funcția de primar al municipiului Bălți, aceștia reprezintă următoarele partide: Partidul Liberal Democrat din Moldova; Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”; Partidul Comuniştilor din Republica Moldova; Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”; Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”; Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”.

În același timp, un candidat independent a fost exclus din cursă, dosarele altor doi candidați, la fel, independenți, sînt în curs de verificare, iar un altul, tot independent, încă nu a prezentat Consiliului listele de subscripție.

CC a admis sesizarea depusă de către deputații partidului ȘOR și a declarat în data de 3 octombrie neconstituțional noul alineat din Codul Electoral votat de mai mulți deputați PAS, potrivit căruia unele persoane asociate partidelor politice declarate neconstituționale nu au dreptul să candideze la alegeri pentru o perioadă de la trei la cinci ani.

"O Hotărîre a CC nu poate soluționa toate problemele, mai ales, cînd vorbim de corupție. Nu e treaba Curții să lupte împotriva corupției. Cea mai mare problemă în momentul de față este justiția. Structurile din acest sistem nu livrează rezultatele așteptate de oameni, care vor ca în Moldova, per general, să nu existe astfel de fenomene. Prima lecție, pe care trebuie s-o învățăm este să facem totul la timp, să nu reacționăm post-factum", a menționat în cadrul aceleiași emisiuni Dinu Plîngău, președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr.

În ceea ce privește reforma justiției din Republica Moldova și felul cum acest lucru este realizat, în cadrul unui podcast Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției, a spus că autoritățile sînt interesate ca acest proces să fie unul calitativ.

"Noi vrem să facem o reformă calitativă, dar o asemenea reformă nu poate fi făcută peste noapte, pentru a nu fi acuzați de comitere a abuzurilor.Fiecare pas asumat de autorități pe reformă a fost consultat cu experți din justiție și cu Comisia de la Veneția".

Amintim că în data de 19 iunie CC a declarat partidul ȘOR neconstituțional. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat recent că după condamnarea definitivă a politicianului fugar Ilan Șor, autoritățile din Moldova au trimis în Israel o cerere suplimentară pentru extrădarea fostului deputat.

2
0
0
0
19

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?