Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4011

De vină pentru invalidarea alegerilor locale ar putea fi legea, dar nu judecatorii

28 iun. 2018,, 10:11   Politică
3369 2

De vină pentru invalidarea alegerilor din Chișinău ar putea fi legea, și nu decizia instanţei.

De această părere este comisarul european pentru politică de vecinătate, Johannes Hahn, care a declarat, în cadrul unui interviu pentru radio "Europa Liberă", că Parlamentul poate modifica această prevedere legală.

"Dacă s-a luat, în baza acestei prevederi, decizia juridică ar putea fi în regulă, așa că problema noastră este norma din lege care a fost folosită", se spune în declaraţia comisarului european. Hahn crede că chemarea la vot în ziua scrutinului este o acţiune firească, iar prevederea din Codul Electoral, care interzice acest lucru, poate fi schimbată. Întrebat dacă decizia Justiţiei de la noi ar putea influenţa acordarea asistenței macrofinanciare, comisarul european a spus că încă nu s-a luat o decizie în acest sens.

Într-un interviu acordat pentru ziarul "Timpul", şi liderul PDM, Vlad Plahotniuc a menţionat că decizia privind invalidarea alegerilor trebuie analizată minuţios din punct de vedere juridic.

Preşedintele democraţilor va propune colegilor formarea unei comisii parlamentare, care să analizeze încălcările admise de candidați în alegerile din Chișinău, iar apoi să vină cu concluzii legate de clarificarea legislației electorale, astfel încît asemenea situații să nu mai poată fi admise.


Alegerile locale din 3 iunie au fost declarate nevalide, deoarece candidaţii la funcţia de primar al Capitalei, Andrei Năstase şi Ion Ceban, ar fi făcut agitaţie electorală în ziua scrutinului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?