X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

De ce ministra Mediului a demisionat? Ce spune Gavrilița

9 sep. 2022,, 07:58   Politică
2762 0

Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a demisionat, deoarece „a considerat că în acest moment, ar fi mai potrivit să plece”.

O spune prim-ministra Natalia Gavrilița, potrivit căreia un bun specialist nu este neapărat și o persoană care poate gestiona lucrurile într-o perioadă de criză. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 8 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Nu este despre plecarea lui Cantaragiu sau remanierile în Guvern despre care se vorbește încă de la începutul mandatului. E important ce facem noi pentru cetățeni. Guvernul cu care am venit la început de mandat era și este compus din profesioniști integri, care atunci cînd au acceptat această funcție, nu neapărat s-au așteptat la asemenea circumstanțe, la asemenea crize suprapuse, perioade dificile, decizii care trebuie luate rapid”, a declarat Natalia Gavrilița.

„Să ne gîndim la o persoană care are în vizor domeniul mediului, unde vorbim de dezvoltare pe 30-50 de ani, pe impactul asupra planetei. Chiar dacă este un specialist bun, nu întotdeauna este un manager de crize care reușește cu un program de asigurare a cetățenilor cu lemne”, a precizat prim-ministra.

Aceasta comparat această remaniere „ca într-o echipă de fotbal”.


„Atunci cînd un jucător obosește și este nevoie să ne mișcăm mai repede sau să schimbăm strategia, să atacăm anumite probleme mai mult, atunci facem o schimbare și dăm un suflu nou într-un domeniu și în anumite priorități care trebuie implementate.

A considerat că în acest moment, ar fi mai potrivit să plece. Au fost anumite greșeli, deficiențe de comunicare în ceea ce privește acțiunile la Moldsilva, la asigurarea cu lemne de foc”, a spus premierul.

Potrivit Nataliei Gavrilița, decizia de a părăsi funcția de ministru aparține Iulianei Cantaragiu.

„Am avut o discuție, decizia îi aparține. Am considerat că cererea dumneaei trebuie acceptată”, a menționat prim-ministra.

Iuliana Cantaragiu va asigura interimatul funcții, iar Guvernul are mai multe candidaturi pentru Ministerul Mediului, susține Gavrilița.

De menționat că Iuliana Cantaragiu a plecat de la șefia Ministerului Mediului. Anunțul a fost făcut de fosta ministră a Mediului pe pagina sa de Facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?