Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Cît de important este Summitul din 1 iunie pentru RM? Ce spune Nicu Popescu

12 mai. 2023,, 08:00   Politică
3102 0

Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc pe 1 iunie, este o ocazie „fantastică” pentru Republica Moldova de a convinge statele membre UE să voteze pentru deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la UE, dar și în etapele ulterioare ale procesului de integrare europeană.

Declarațiile au fost făcute de ministrul de Externe, Nicu Popescu, în cadrul ediției din 11 mai a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Pentru Republica Republica, este o ocazie, unică, fantastică de a demonstra partenerilor noștri că Republica Moldova este o țară liberă, democratică, europeană, cu societate europeană. Astfel de ocazie istorică sînt o șansă să convingem absolut fiecare stat membru UE să voteze pentru noi cînd vrem să obținem această deschidere a negocierilor”, a spus Nicu Popescu.

Vicepremierul a remarcat că unii lideri din UE vor veni pentru prima dată în Moldova, pe 1 iunie, ceea ce ne oferă oportunitatea de a demonstra că țara noastră este bine guvernată, cu oameni care îți doresc integrarea europeană.

„Pentru noi, acest lucru este foarte important, pentru că majoritatea liderilor din UE nu au avut ocazia să viziteze Moldova. Pentru ei, RM este deseori nu foarte bine cunoscută, știm bine că mulți ani, despre Republica Moldova, în presa internațională, s-a scris nu neapărat de bine, de furtul miliardului, capturarea statului, tot felul de traficuri și criza economică. Pentru noi e o ocazie să demonstrăm că Republica Moldova este un stat funcțional, bine guvernat, cu oameni dedicați integrării europene și că merităm să aderăm la UE”, a subliniat Popescu.


Reamintim că pe 1 iunie, la Chișinău, sînt așteptați aproximativ 50 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Comunitatea Politică Europeană a fost creată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron.

4
0
0
1
27

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?