X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Ce urmează să facă Parlamentul dacă referendumul trece. Ce spune Stamate

20 mar. 08:45   Politică
2741 0

Confuzie pe marginea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, proces care ar urma să aibă loc în luna octombrie curent.

În prezent, nici deputații nu cunosc dacă, după un rezultat pozitiv la referendum, este sau nu nevoie de votul Parlamentului pentru a modifica Constituția. Declarații în acest sens au fost făcute de Olesea Stamate, deputată PAS, la emisiunea „Rezoomat” de la RLIVE TV.

„După pronunțarea cetățenilor la referendum, în cazul în care referendumul este validat de Curtea Constituțională, această etapă, din punctul meu de vedere, lasă semne de întrebare. Dacă trebuie să treacă prin etapa parlamentară sau nu?!”, a precizat Olesea Stamate.

Președinta Maia Sandu a cerut luni, 18 martie 2024, Parlamentului să inițieze toate procedurile juridice necesare pentru desfășurarea referendumului din această toamnă, privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, organizată la sediul Președinției, în urma consultărilor cu mai multe grupuri de cetățeni și organizații.

Referendumul ar urma să aibă loc în luna octombrie 2024, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.

5
4
0
2
30

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?