Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4009

Veaceslav Cunev: "Introducerea ratingului social în Moldova este inevitabilă"

9 sep. 2023,, 10:00   Societate
6356 0

În societatea moldovenească există deocamdată variante aparte de control digital, dar introducerea în Moldova a unui astfel de proces de evaluare a activității cetățenilor, cum ar fi ratingul social, este inevitabilă.

O astfel de opinie pentru portalul Noi.md a exprimat Veaceslav Cunev, președintele Asociației companiilor IT din Moldova, expert în domeniul tehnologiilor informaționale.

”Trebuie să înțelegem că ratingul social, într-o formă sau alta ori există, ori va apărea ulterior, întrebarea este doar în ce formă va apărea și care va fi gradul său de rigiditate”, a menționat expertul.

Potrivit lui, acum cea mai rigidă este varianta chineză a ratingului social, care este perceput foarte calm de societatea chineză. Asta deoarece el corespunde deplin tradițiilor mentale ale confucianismului.

”Chinezii se simt prost dacă cineva cunoaște despre ei ceva rău. Cu pierderea punctelor de rating social, dacă persoana a făcut ceva inacceptabil pentru societate, ea își pierde fața. La chinezi asta funcționează, și ei știu de ce. De aceea populația a perceput calm introducerea ratingului social. În același timp, este un control extrem de dur, și acest control dur prezintă interes pentru toate guvernele. Fiecare guvern, oricum ar fi el, dorește să-și controleze dur cetățenii. Trebuie de văzut cum reacționează la asta societatea concretă”, a spus Veaceslav Cunev.


El a menționat că o societate, de exemplu cea chineză, reacționează calm, dar alta, educată în tradiții liberale, se poate împotrivi și demonstra că nu-i place asta.

”Ulterior vom urmări care societăți și cum reacționează la asta, și în ce măsură guvernele le vor permite să o facă. Dar cert e că așa va fi peste tot, fără variante”, presupune președintele Asociației companiilor IT din Moldova, expert în domeniul tehnologiilor informaționale.

Veaceslav Cunev spune că deocamdată în societatea moldovenească se observă variante separate de control digital. Iar controlul general asupra noastră a fost instalat odată cu digitalizarea tuturor cetățenilor.

”Azi statul cunoaște toate datoriile persoanei, dacă ea a achitat sau nu amenda. Dacă cetățeanul nu a achitat o amendă, el poate avea probleme la hotar, la ieșirea din țară pentru o vacanță sau o deplasare de serviciu. O vreme a existat amenințarea ca persoana să nu poată ieși din țară dacă are datorii pentru serviciile comunale”, a subliniat președintele Asociației companiilor IT din Moldova, expert în domeniul tehnologiilor informaționale.

Potrivit lui, la noi în Moldova deja astăzi totul gata este pentru implementarea elementelor de rating social, și guvernarea va merge tot mai departe, pentru că așa îi este cel mai comod.

”Firește, totul este învelit într-un ambalaj acceptabil din punct de vedere social, că este necesar în scopuri de securitate, etc., etc. În principiu, e ceva rezonabil aici, deoarece un sistem complex, iar noi percepem societatea ca sistem, este mai dificil de administrat. Și dacă ai un sistem foarte complicat, bazat pe necesitatea internetului, a curentului electric și așa mai departe, înțelegi că dacă, Doamne ferește, va exista un atac terorist, el ar putea avea consecințe catastrofale. De aceea, pentru a preveni astfel de situații e nevoie de niște sisteme de control foarte complicate”, continuă Veaceslav Cunev.

El a menționat că, conform legii în vigoare, sistemul de administrare trebuie să fie mereu mai complicat ca obiectul administrat. Dat fiind că din punct de vedere al tehnologiilor societatea noastră devine mai complexă, și tehnologiile care administrează societatea trebuie să devină tot mai complicate.

”Pe de o parte este clar că e ceva necesar, căci în caz contrar noi vom lăsa să treacă persoane, care pot comite acte teroriste cu consecințe catastrofale. Pe de alta, e nevoie de un echilibru, trebuie să stabilim unde este limita. Corectă este societatea, în care subiectul se discută și ratingul social stabilește ce este bine și ce este rău; cu ce viteză putem noi aplica asta. Chiar dacă dispunem de posibilități tehnologice să facem așa ca în China, trebuie să discutăm – o facem la fel, sau lăsăm cetățenilor anumite libertăți? Este o întrebare pentru dezbateri publice, de aceea unicul lucru pe care îl putem face e să lansăm o discuție la acest subiect, pentru ca oamenii să înțeleagă maxim ce gen de rating social avem noi”, a declarat președintele Asociației companiilor IT din Moldova, expert în domeniul tehnologiilor informaționale.

În opinia sa, orice metodă de a controla cetățenii prin careva acțiuni digitale este o variantă a ratingului social
”Și noi trebuie să discutăm ce fapte și în ce măsură trebuie sau nu trebuie să influențeze ratingul social; care scor al ratingului social ar trebui să corespundă căror privări de drepturi și așa mai departe. Adică, e nevoie de o discuție publică”, a subliniat expertul.

6
1
1
2
32

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?