Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Medici din Moldova, participanți la cursurile Comitetului European

5 iul. 2023,, 13:15   Societate
2076 0

Peste 160 de medici și medici rezidenți în anestezie și terapie intensivă s-au reunit la Chișinău la conferința științifică internațională „Toracele și respirația”, desfășurată în cadrul cursurilor Comitetului European pentru Educație în Anestezie (CEEA), ediția a XVIII-a, modulul I.

Activitățile de instruire s-au desfășurat în perioada 22-24 iunie, la Institutul Oncologic din capitală, fiind organizate de Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg” a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în parteneriat cu Societatea Anesteziologie-Reanimatologie din R. Moldova. Programul a inclus 24 de conferințe și trei ateliere practice, transmite moldpres.

Diana Boleac, conferențiar universitar la Catedra sus-numită, director regional CEEA, a menționat că evenimentul științific a devenit deja o tradiție, iar ediția curentă a înregistrat o rată record de participanți comparativ cu alți ani. „Cursurile au drept scop atingerea unor standarde înalte în domeniul anesteziologiei și reanimatologiei, prin instruirea continuă a specialiștilor. La conferință au fost abordate cele mai recente date și controverse, cu experiențe proprii și soluții, împărtășite generos de către vorbitorii naționali și internaționali”, a spus Diana Boleac.


Societatea Anesteziologie-Reanimatologie din Republica Moldova organizează cursurile CEEA anual, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Fundația Medicală „Valeriu Ghereg”, sub egida Societății Europene de Anesteziologie.

1
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?