Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4008

Paște 2022. Cînd începe Postul și cît va dura

16 feb. 2022,, 20:15   Societate
8007 0

Paștele Ortodox pică anul acesta pe 24 aprilie, așa că, începînd cu 7 martie, urmează 40 de zile de rugăciune, fără carne și produse lactate.

Data la care creștinii sărbătoresc Paștele ține de două fenomene naturale: echinocțiul de primăvară și luna plină. Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian, pe stil vechi, iar cea Catolică, calendarul gregorian

Postul Sfintelor Paști, în acest an va fi perioada 7 martie - 23 aprilie. Oamenii mai numesc acest post și Postul Mare, care durează 40 de zile, la care se adaugă și Săptămîna Patimilor, transmite Noi.md cu referire la stirileprotv.ro.

Potrivit rînduielilor bisericești, cele șapte săptămîni amintesc de suferințele lui Hristos. Petrecerile sînt considerate nepotrivite, iar nunțile și botezurile interzise.

Urmează, așadar, începînd cu 7 martie, 40 de zile de rugăciune și de curățire trupească și sufletească


Duminică, pe 27 februarie 2022, este „Lăsatul Secului de Carne” pentru intrarea în Postul Paștelui. Sintagma este înțeleasă ca fiind sinonimă cu uscat, de post, fără grăsime. În zonele rurale, înainte de intrarea în Postul Paștelui, se obișnuia să se organizeze petreceri, localnicii mîncînd pe săturate din bucatele de care nu se mai puteau atinge în post.

Lăsatul secului de brînză pentru Postul Mare al Paștelui 2022

La o săptămînă după este și lăsatul secului de lactate, astfel, că în postul Paștelui nu se consumă lactate. Mai mult, se spune că nu este bine să se facă petreceri, fapte rele sau să vorbești de rău o persoană. Nici peștele, untdelemnul, fumatul și alcoolul nu sînt permise.

De asemenea, în Săptămîna Mare se mănîncă doar seara, pîine și se bea apă și în Vinerea Mare se ține post negru.

Pe durata postului există și dezlegări la pește. În aceste zile, cei care postesc au voie să consume mîncăruri din pește.

Zilele cînd au loc dezlegări la pește: În ziua de Praznicul Bunei Vestiri – pe 25 martie; De Florii – în duminica dinaintea Paștelui, pe 17 aprilie.

De ce se postea în trecut

În trecut, motivul principal al postirii era pregătirea catehumenilor, persoană adulte pregătite să fie botezate de Paști și să intre în biserică. În zilele noastre, Postul Paștelui sau Postul Mare a devenit firesc, fiind o perioadă de pregătire spirituală pentru creștinii care sărbătoresc Învierea Domnului.

Tradiții și obiceiuri în Postul Paștelui

Postul Paștelui este însoțit de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Cea mai importantă dintre ele este că, timp de 40 de zile, cît ține postul, nu se mănîncă de dulce, iar prin rugăciune și gînduri bune, trupul se purifică odată cu sufletul.

În decursul acestor săptămîni, creștinii nu consumă carne, ouă, lapte sau brînzeturi, nu se fumează și nu se consumă alcool.

Creștinii sînt sfătuiți să renunțe și la gîndurile necurate, la pofte, patimi sau fapte rele.

În această perioadă este indicată și o slujbă se sfințire a casei, iar nunțile sînt interzise pentru 40 de zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?